Sony Ericsson G502: corp zvelt şi minte ageră

03.07.2008
Sony Ericsson G502: corp zvelt şi minte ageră
Autonomie. Plusuri şi minusuri. Concluzie

Convorbiri şi autonomie

Ca mai toate dispozitivele mobile mainstream de firmă, G502 nu ridică probleme în cadrul convorbirilor. Calitatea semnalului este excelentă, iar vocea de la capătul firului fictiv se aude tare şi clar.

Bateria Li-Polymer de 950 mAh se laudă cu o autonomie trepidantă, de până la 14 zile în stand-by şi 10 ore de convorbiri. În practică, lucrurile stau un pic diferit. O utilizare obişnuită (trei ore de audiţie, două ore pe net, un pic de „gaming”, o oră de discuţii şi câteva momente de butonare fără vreun scop precis) descarcă acumulatorul în fix trei zile. Ceea ce nu e deloc rău.

Sony Ericsson G502

Accesorii

Telefonul primit la teste a venit destul de sărac: acumulator, încărcător, headset, manuale şi CD. Nu am găsit în pachet vreun card de memorie sau cablul de date. S-ar putea ca în magazine să fie livrat împreună cu aceste “opţionale” mai mult decât necesare.

Plusuri şi minusuri

[+] Design unisex, foarte plăcut ochiului;
[+] Conectivitate HSDPA;
[+] Media Center şi Walkman 3.0;
[+] Stereo Bluetooth;

[-] Cameră foto fără autofocus şi macro;
[-] Nu se pot efectua apeluri video;
[-] Padul de navigare este incomod;
[-] Slotul pentru carduri se află ascuns sub capac.

Verdict

Dacă te gândeşti să-ţi cumperi un telefon care să arate bine şi care să-ţi ofere funcţii multimedia la un nivel decent, Sony Ericsson G502 este o bună alegere. Rămâne să vedem cât va costa.

Sony Ericsson G502

Prima impresie. Construcţie. Meniu

În sfârşit am reuşit să facem rost de un telefon Sony Ericsson de când cu noua numerotare a modelelor de serie. Conform companiei japonezo-suedeze, Sony Ericsson G502 este un terminal în format candy-bar situat pe segmentul mainstream (clasa de mijloc).

La prima vedere, G502 îţi atrage atenţia cu un corp zvelt, străbătut pe părţile laterale de o linie metalică strălucitoare. Tastele în valuri îl evidenţiază din mulţimea de telefoane cu aspect monoton. Gadget unisex, SE G502 poate fi plăcut deopotrivă de bărbaţi şi femei. Este genul de telefon pe care îl porţi în buzunar fără să ai senzaţia că te plimbi cu o cărămidă după tine. În ceea ce priveşte reprezentatele sexului frumos, ele îl vor găsi cu uşurinţă în geantă (chiar şi pe întuneric), fără să-l confunde cu trusa de farduri sau cu rujul.

Construcție

Fizicul de excepție îl califică direct la Olimpiadă: solid, dintr-o bucată, nu "ţipă" când îl presezi şi se încadrează de minune în palmă. Măsoară 109 x 46 x 13,5 mm şi cântăreşte 83,5 grame. În afară de tastatura alfanumerică şi clasica interfaţă cu triplu rol Sony Ericsson G502(încărcare, conectare headset sau conectare cablu de date), Sony Ericsson G502 ne mai pune la dispoziţie două taste soft (se folosesc în special pentru controlul volumului) şi declanşatorul camerei foto.

Pe spate se află obiectivul camerei foto şi, foarte bine mascat, speaker-ul. Cu toate acestea, cel mai bine ascuns stă slotul pentru card-uri Memory Stick Micro (M2). Ca să îl accesezi, e musai să scoţi capacul bateriei, nu şi acumulatorul deoarece misteriosul slot se află poziţionat în lateral. Tastatura am găsit-o drept cea mai problematică, în special pad-ul de navigare. Forma în valuri te sâcâie necontenit, mai ales dacă îl foloseşti la jocuri. Abia după câteva zile m-am obişnuit cât de cât cu el, dar chiar şi aşa, tot au mai fost momente când degetele şi-au pierdut orientarea în spaţiu. Toţi cei care l-au butonat s-au plâns de aceeaşi problemă. Păcat, pentru că aspectul general este unul foarte atractiv.

Pe partea frontală, sus de tot, se află difuzorul, iar sub el ecranul de 2 inch şi 240 x 320 pixeli rezoluţie. Acestea sunt acoperite de un plastic foarte receptiv la amprente. Recomand utilizarea unei folii speciale, mai puţin prietenoasă cu amprentele, care protejează în acelaşi timp suprafaţa display-ului.

Meniu

G502 nu face excepţie de la “regula de aur” care a adus recunoaşterea telefoanelor Sony Ericsson în întreaga lume. O matrice de iconiţe animate (3 x 4) ce dezvăluie fiecare la rândul ei un meniu bine structurat, intuitiv, cu opţiuni complete. Controlul asupra fişierelor este impecabil Sony Ericsson G502căci toate operaţiile de manipulare sunt posibile: selecţie multiplă/deselectare, copiere, mutare, creare folder nou, ştergere, trimitere (ca MMS, e-mail, pe blog sau către alt dispozitiv cu Bluetooth).

Agenda se accesează fără bătaie de cap, dintr-o singură tastă (tu alegi care direcţie să-ţi deschidă lista de contacte). Fiecărui contact îi poţi atribui un ton de apel distinctiv, o imagine şi eventual poţi completa câmpurile pentru apelare vocală, adrese, alte numere de telefon, data naşterii etc.

Mesageria, pe lângă cunoscutele servicii SMS, MMS şi E-mail, conţine şi pagina de feed-uri (Web Feeds) – aici îţi poţi alege lista cu adresele preferate care mai apoi se vor actualiza periodic.

Albumul multimedia (foto, muzică şi video) este de tip Media Center, similar cu cel de pe K850, însă trecerea ecranului din modul portrait în landscape se face manual – SE G502 nu dispune de senzor de auto-rotire.

Organizatorul nu aduce nimic nou, poate şi pentru că nu prea mai are ce. Totul este foarte bine pus la punct: task-urile orare, zilnice, săptămânale, notiţele, alarmele etc.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News