Toshiba Qosmio X870 – laptop de gaming cu dotări de top

Autor: Aurelian Mihai 01.10.2012
Toshiba Qosmio X870 – laptop de gaming cu dotări de top

Toshiba Qosmio X870 este un laptop adresat pasionaţilor de jocuri PC, mare şi nu tocmai portabil, dar echipat cu cele mai performante componente şi tehnologii ale momentului.

Toshiba Qosmio X870

Configuraţie

Qosmio X870 vine echipat cu un superb ecran Full HD de 17.3 inch, bine iluminat şi cu un nivel de contrast exemplar. Fiind un ecran 3D, creat pentru a funcţiona împreună cu ochelarii Nvidia 3D Vision, rata maximă de actualizare a imaginii atinge 120 Hz, iar timpii de răspuns sunt printre cei mai buni cu putinţă. Din păcate panoul cu matrice TN are totuşi şi unele limitări, cum ar fi unghiurile de vizibilitate destul de limitate pe verticală.

Sistemul audio marca Harman/Kardon este instalat la baza ecranului, în configuraţie stereo cu două difuzoare per canal. Ajutate de carcasa spaţioasă, ce permite formarea unei incinte acustice de dimensiuni generoase, difuzoarele redau sunet clar şi bine echilibrat pe întreaga plajă de frecvenţe, iar volumul maxim este mai mult decât suficient.

Toshiba Qosmio X870 - sistemul audio Harman/Kardon

Tastatura de tip chiclet vine cu grup de taste numerice şi butoane bine diferenţiate, ce sunt iluminate roşu la atingere. Tastele chiclet sunt confecţionate din plastic semi-lucios, au o cursă medie de apăsare şi nu fac foarte mult zgomot în timpul tastării. Din păcate designerii Toshiba au făcut nişte alegeri oarecum ciudate pentru tastatura lui Qosmio X870, ce nu prea se potrivesc cu profilul unei tastaturi de gaming: grup de taste direcţionale înghesuit şi cu dimensiuni reduse, tastă space cu lungime redusă şi o tastă Enter prea puţin diferenţiată de tastele adiacente.

Touchpad-ul lui Qosmio X870 este evidenţiat cu un ornament cromat de culoare roşie şi acoperit de un finisaj texturat, similar celui ales pentru rest-pad. Suprafaţa de lucru oferă sensibilitate bună, dar tastele pentru click stânga/dreapta încorporate în baza touchpad-ului sunt puţin incomode la apăsare.

Toshiba Qosmio X870 - tastatura şi touchpad-ul

Construcţie

Măsurând aproape 42 cm lungime şi peste 4 cm grosime, Qosmio X870 nu este un laptop pe care să-l plimbi toată ziua în rucsac, mai ales că la cele 3.5 Kg ale sale atârnă destul de greu.

Qosmio X870 este adăpostit într-o carcasă confecţionată integral din plastic, bine închegată, dar puţin cam flexibilă la apăsare. Suprafeţele sunt finisate cu un model texturat rezistent la alunecare şi vopsite într-o nuanţă de gri semi-lucios, ce contrastează cu ornamente de culoare roşu-cromat.

Toshiba Qosmio X870

În comparaţie cu alte nume grele din lumea laptopurilor de gaming, cum ar fi Asus G75VW, designul colorat al lui Qosmio X870 este mult mai strident şi ales pentru a atrage atenţia, dar liniile carcasei sunt mai degrabă banale. Find vorba despre un laptop de gaming care-şi va duce cea mai mare parte a existenţei în încăperi slab iluminate, participând la sesiuni prelungite de jocuri PC, aceste detalii contează mai puţin. Mult mai importantă este însă configuraţia, iar din fericire cei de la Toshiba nu au făcut prea multe compromisuri la acest capitol.

Detalii tehnice

Toshiba Qosmio X870 utilizează platforma Ivy Bridge şi vine echipat cu un procesor Intel Core i7-3610QM la 2.3 GHz (3.3 GHz Turbo), 16 GB memorie RAM DDR3 şi o placă video Nvidia GeForce GTX 670M, suficient de puternică pentru a face faţă practic oricărui joc pentru PC existent în acest moment. Sistemul de operare Windows 7 Ultimate 64 bit este găzduit pe un dispozitiv de stocare hibrid (SSH), din seria Seagate Momentus XT, cu capacitatea de 750 GB.

Toshiba Qosmio X870 - finisajul carcasei reţine ceva urme de amprente

Toshiba Qosmio X870 – specificaţii detaliate:

  • Ecran: 17.3″ TruBrite, 1920×1080, iluminat cu LED-uri, 120 Hz, glare
  • Sunet: stereo (Harman/Kardon)
  • CPU: Intel Core i7-3610QM, 2.3 GHz, 6 MB cache, HT, max 3.3 GHz Turbo, 45 W TDP
  • Chipset: Intel HM75 Express
  • GPU: Intel HD 4000 + Nvidia GeForce GTX 670M, 3 GB VRAM
  • RAM: 4 x 4 GB dual-channel DDR3
  • Stocare: Seagate Momentus XT 750GB (hard disk hibrid, 7200 RPM)
  • Unitate optică: Blu-ray Writer
  • Reţea: Gigabit LAN, WiFI 802.11b/g/n
  • Conectori: 4x USB 3.0, VGA, HDMI, căşti, microfon
  • Altele: Ochelari Nvidia 3D Vision 2, card reader, cameră web 3D
  • Sistem de operare: Windows 7 Ultimate 64 bit
  • Acumulator: 3000 mAh, 47 Wh
  • Dimensiuni: 41.8 x 27.2 x 4.35 cm
  • Greutate: 3.5 Kg

În pachetul cu accesorii oferit de Toshiba Qosmio X870 găsim un adaptor AC cu puterea de 180W şi kit-ul de ochelari 3D Nvidia 3D Vision.

Performanţe şi impresii

Echipat cu un dispozitiv de stocare hibrid (SSH), ce aduce într-un singur pachet capacitatea generoasă a unui hard disk clasic şi performanţele superioare ale unui dispozitiv SSD, Toshiba Qosmio X870 încarcă sistemul de operare Windows 7 în doar 15 secunde. Totuşi, în testele sintetice rulate cu aplicaţia HD Tune, performanţele măsurate sunt cele ale unui hard disk cu viteză de rotaţie 7200 RPM, respectiv 15.3 ms pentru timpul de acces şi 89.5 MB/s viteză medie la citirea datelor.

HD Tune Pro 3.50 - performanţe cu hard disk-ul Seagate Momentus XT 750GB

Continuând cu suita de teste PC Mark Vantage, obţinem un scor general de 10808 puncte, respectiv 12197 puncte la testul Gaming. Testul HDD pune ceva mai bine în valoare performanţele hard disk-ului hibrid, scorul de 11177 puncte fiind mai mult decât dublu faţă ce poate oferi un HDD obişnuit. Totuşi, un SSD performant ar fi putut obţine un punctaj chiar şi de patru ori mai mare, după cum putem observa în exemplul dat de Asus G75.Toshiba Qosmio X870 a obţinut un rezultat onorabil şi în suita de teste PC Mark 7 basic, de 4031 puncte. Cu siguranţă atât rezultatele obţinute cu PC Mark Vantage, dar şi mai noul PC Mark 7, puteau fi considerabil mai mari în prezenţa unui dispozitiv SSD veritabil, motiv pentru care ar trebui luată în considerare această opţiune pentru un viitor upgrade.

Rezultate PC Mark Vantage

Ajutat de tehnologia HyperThreading şi cele patru nuclee cu arhitectură Intel Core de a treia generaţie, procesorul Core i7-3610QM este suficient de puternic pentru a face faţă celor mai solicitante jocuri şi aplicaţii profesionale, pentru care benchmark-ul Cinebench 11.5 este reprezentativ. Aici, Qosmio X870 obţine 6.19 puncte în testul de multiprocesare (CPU test) şi 45.2 fps în testul Open GL.

Rezultate Cinebench R11.5

Testele rulate cu suita 3DMark Vantage, alegând modul Performance, aduce primele indicii despre performanţele în jocuri oferite de perechea formată din placa video Nvidia GeForce GTX 670M şi procesorul Intel Core i7-3610QM, oferind un scor general de 12367 puncte (GPU 10817 / CPU 21693).

3DMark 11 - Performance Test

Continuând cu testele 3DMark11, Toshiba Qosmio X870 obţine în modul performance un total de 2973 puncte puncte.

Performanţele în jocuri reprezintă un capitol unde placa video Nvidia GeForce GTX 670M se descurcă foarte bine, reuşind să ruleze în condiţii optime jocuri din generaţia actuală, folosind rezoluţia Full HD nativă ecranului:

Crysis 2:
1920×1080 high detail, DX11, High-res Textures – 26.4 fps

Battlefield 3:
1920×1080 ultra 4X AA – 19 fps
1920×1080 high 4X AA – 30 fps
1920×1080 medium 4X AA – 38 fps

DiRT 3:
1920×1080 ultra 4X AA – 36.72

Sleeping Dogs:
1920×1080 normal, High-Res Textures – 54.7 fps
1920×1080 high detail, High-Res Textures – 20.3 fps

Toshiba Qosmio X870 - tastatura iluminată

Ochelarii Nvidia 3D Vision

Toshiba Qosmio X870 este livrat împreună cu ochelarii Nvidia 3D Vision, ce utilizează tehnologia Active Shutter pentru obţinerea efectului 3D stereoscopic. Ajutaţi de luminozitatea foarte bună a ecranului, aceştia oferă o experienţă 3D convingătoare şi un bun nivel al detaliilor.

Din păcate activarea suportului 3D vine cu un impact destul de mare asupra performanţelor în jocuri, impunând ajustarea nivelului de detaliu la valoarea Medium sau Low. Altfel, numărul de cadre pe secundă generate la folosirea modului 3D este redus la aproximativ jumătate faţă de valorile măsurate în mod 2D.

Ochelarii Nvidia 3D Vision

Zgomot şi temperaturi

Pe tot parcursul testelor, zgomotul produs de sistemul de răcire conţinut în carcasa lui Qosmio X870 a fost la un nivel audibil, dar altfel cât se poate de confortabil.

Căldura generată este evacuată prin latura dreaptă a carcasei, fapt ce poate crea disconfort la o utilizare prelungită, aerul cald ducând la încălzirea zonei adiacente, rezervată de obicei pentru mouse. Lăsând la o parte acest inconvenient, carcasa lui Qosmio X870 se încălzeşte puţin, zona restpad-ului şi tastatura fiind bine izolate termic de componentele fierbinţi din interior.

Dacă la funcţionarea în idle temperatura procesorului oscilează în jurul valorii de 45 °C, încărcarea acestuia folosind aplicaţia Prime95 a ridicat temperatura de lucru la 85 °C. Trebuie spus că scenariul de utilizare simulat cu aplicaţia Prime95 este unul extrem, astfel că temperaturile generate în condiţii de utilizare normală vor fi aproape întodeauna mai mici decât cele măsurate aici.

Toshiba Qosmio X870

Autonomie

Fiind un laptop pentru jocuri, nu ne putem aştepta ca Toshiba Qosmio X870 să impresioneze la capitolul mobilitate.

Echipat cu un acumulator modest, de 47 Whr, Qosmio X870 cedează după numai 1 oră şi 33 minute de redare video la rezoluţie Full HD, în condiţiile folosirii profilului Power Saving de economisire a energiei, cu luminozitatea ecranului redusă la jumătate şi placa de reţea dezactivată.

La navigare pe internet, folosind acelaşi profil Power Saving şi luminozitatea ecranului redusă la jumătate, Qosmio X870 a rezistat doar 1 oră şi 15 minute.

Toshiba Qosmio X870 - logo-ul Qosmio este iluminat roşu

Concluzie

Creat pentru pasionaţii de jocuri şi multimedia, Toshiba Qosmio X870 poate fi un înlocuitor de nădejde pentru un PC desktop performant, oferind în schimb portabilitate şi mai mult spaţiu liber pe masa de birou.

Dotat cu un ecran de bună calitate şi o configuraţie de ultimă generaţie, Qosmio X870 este o alegere excelentă pentru pasionaţii de jocuri care doresc în primul rând performanţă. Cei preocupaţi mai mult de latura estetică şi ergonomie, ar putea să nu fie impresionaţi de carcasa din plastic nu tocmai rigid, sau tastatura prea puţin optimizată pentru jocuri.

Părţi pozitive

Performanţe de top
Ecran Full HD de 173 inch, cu 120 Hz şi suport 3D
Difuzoare Harman/Kardon
Sistem de răcire eficient şi silenţios
Tastatură chiclet iluminată

Părţi negative

Designul carcasei ar putea să nu fie pe gustul tuturor
Tastatura şi touchpad-ul puteau fi mai bune
Autonomie modestă

Tags: