Sistemul de operare Huawei ar putea fi numit Oak OS. Lansarea ar putea fi foarte aproape

Sistemul de operare proprietar HongMeng de la Huawei ar putea debuta în august sau septembrie, conform unor noi informaţii publicate de Global Times, o publicaţie chineză. Această mişcare va fi realizată în cazul în care restricţiile SUA nu vor fi ridicate, iar lansarea ar putea fi programată pentru lunile următoare. Nu este clar dacă lansarea va avea loc simultan în China şi în vest, însă avem informaţii despre un no nume pentru varianta internaţională: Oak OS.

Huawei a înregistrat în Europa numele Ark OS imediat după anunţarea includerii companiei pe Entity List de către guvernul american. Noile informaţii spun însă că în loc de acest nume, producătorul chinez ar putea folosi Oak OS (oak = stejar), care este în dezvoltare de mai multă vreme şi este într-un stadiu funcţional încă de la începutul anului. În cazul în care acesta va fi într-adevăr lansat, este posibil ca acesta să fie livrat pe noile dispozitive Huawei mai întâi.

Seria Huawei Mate 30 ar putea fi prima livrată cu Oak OS, dar nu este clar dacă Huawei va împinge acest update şi pe dispozitivele deja lansate. Având în vedere că din luna august, compania nu va mai putea folosi Android-ul oficial livrat de Google, fiind nevoită să apeleze la varianta AOSP, care este livrată fără Google Services şi fără actualizările obişnuite, cel mai probabil utilizatorii care au deja Android oficial pe dispozitivele lor Huawei nu vor dori să facă tranziţia.

Fără serviciile Google, dispozitivele Huawei nu vor putea rula aplicaţiile oficiale realizate de companie, nu vor avea acces la Google Play Store şi nici la actualizările de securitate oficiale. Huawei a promis că va continua să dezvolte actualizări de securitate, însă cel mai probabil este vorba despre software dezvoltat intern, nu bazat pe codul Google. Instalarea Google Services este posibilă pe dispozitivele cu sistem de operare bazat pe AOSP, însă nu este un proces uşor de realizat pentru majoritatea utilizatorilor fără cunoştinţe tehnice.

Global Times spune că HongMeng/Oak este în „testare intensivă”, fiind programat pentru lansare cândva în luna august sau septembrie. Zvonurile despre lansarea seriei Mate 30 puneau acest eveniment în aceeaşi perioadă.

Între timp, Google avertizează guvernul American despre posibile riscuri ale sistemului de operare Huawei. Utilizatorii din SUA ai dispozitivelor produse de companie ar putea fi mai vulnerabili la atacuri cibernetice, întrucât sistemul de operare nu va mai beneficia de sistemul său proprietar de protecţie.