Apple interzice în Europa numeroase tablete şi telefoane Samsung

19.08.2011
Apple interzice în Europa numeroase tablete şi telefoane Samsung

Apple nu renunţă la ofensiva pornită împotriva Samsung şi încearcă acum să interzică comercializarea întregii game de tablete Samsung şi dispozitivele smartphone din seria Galaxy.

O nouă plângere înaintată de Apple către tribunalul din Haga ameninţă să blocheze vânzarea în Europa a produselor din categoria mai sus menţionată şi chiar ar putea duce la rechemarea în fabrică a tuturor produselor Samsung din seriile Galaxy Ace, Galaxy S, Galaxy SII, Galaxy Tab 7 şi Galaxy Tab 10.1 care au apucat să fie livrate magazinelor retail. Printre modelele menţionate în plângerea înaintată de Apple se mai numără şi telefoanele din seria Samsung Gio, Nexus S, 551, Apollo, Europa şi Mini.

Samsung

Potrivit zvonurilor, documentaţia pregătiră de Apple este mai detaliată decât cea pregătită pentru primul proces declanşat în Germania, iar compania este încrezătoare în obţinerea unui rezultat favorabil.

Dacă Apple reuşeşte să obţină un ordin judecătoresc pentru interzicerea produselor Samsung în Europa, ar putea lăsa compania rivală fără o importantă piaţă de desfacere şi veniturile serios afectate. De parcă scăderea drastică a profitului nu ar fi de ajuns, Samsung ar fi nevoită să-şi despăgubească partenerii retail şi distribuitorii pentru produsele retrase de la vânzare.

Un răspuns pentru noile acuzaţii va fi dat la tribunalul din Haga în data de 15 septembrie, iar eventualele restricţii propuse împotriva Samsung vor intra în vigoare începând cu 13 octombrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News