BlackBerry nu renunţă (încă) la BB OS 10

11.01.2016
BlackBerry nu renunţă (încă) la BB OS 10

BlackBerry a anunţat că în 2016 plănuieşte să lanseze noi dispozitive bazate pe sistemul de operare Android, însă nu a spus nimic despre propriul său BB OS 10. Mulţi au presupus că acest lucru semnalează sfârşitul platformei BlackBerry de sine stătătoare, însă John Chen, CEO-ul companiei a revenit cu o serie de clarificări, dezvăluind că platforma BB OS 10 face în continuare parte din planurile pentru 2016 şi chiar după.

Au fost deja dezvăluite în imagini de presă mai multe dispozitive Android de la BlackBerry, pe lângă modelul Priv, care s-a lansat în toamna anului trecut. Este aşteptată o variantă bazată pe sistemul de operare de la Google a lui Passport (model care este pe piaţă de un an deja), cât alte terminale zvonite în ultimele luni. Pentru BlackBerry OS însă, nu au apărut nici măcar zvonuri, iar compania nu are nimic de anunţat despre noi dispozitive care să aibă la bază acest software.

Jonh Chen susţine însă că cei care au dispozitive cu BlackBerry OS 10 vor primi în cursul anului 2016 cel puţin două update-uri majore de securitate: versiunile 10.3.3 şi 10.3.4. Acestea vor păstra dispozitivele BlackBerry pe listele oficiale care le permite să fie folosite în continuare de oficiali ai Statelor Unite, oferind un nivel ridicat de securitate şi intimitate. Aceste versiuni nu vor veni însă la pachet cu funcţii noi, lucru care sugerează că BlackBerry OS este acum într-o stare stagnantă. Acest lucru a îndepărtat chiar şi o parte dintre dezvoltatorii software, magazinul de aplicaţii fiind în continuare pustiu, fără şanse de a atrage noi pachete software.

Deşi compania BlackBerry nu este pregătită încă să renunţe la sistemul său de operare proprietar, este destul de clar că nu va investi prea multe resurse în acesta în viitorul apropiat. Androidul pare să fie următorul pas logic pentru dispozitivele sale, BlackBerry implementând propriul sistem de securitate şi propriile servicii în platforma de la Google. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult