Huawei anunţă update-ul EMUI 9.1 pentru modele mai vechi din seriile Mate 9, P10 şi Honor 9

Huawei obişnuieşte să ofere actualizări software pe dispozitivele sale mai vechi pentru mai bine de doi ani, iar exact asta se întâmplă acum, cu anunţul lansării EMUI 9.1, bazat pe Android 9.0 Pie, chiar şi pe dispozitive lansate în 2016. Vorbim despre opt modele care vor primi update-ul în perioada următoare, anunţul fiind momentan făcut în mod oficial pentru China, însă de obicei nu durează atât de mult până când acesta ajunge şi pe dispozitivele vândute internaţional.

„Noile” dispozitive care primesc update-ul de software EMU 9.1 sunt modele populare mai vechi, vândute atât sub brandul Huawei, cât şi Honor. Acestea beneficiau la momentul respectiv de hardware puternic, deci probabil că încă sunt „utilizabile” şi în ziua de astăzi, dacă acumulatorii nu au cedat între timp de la încărcări repetate.

EMUI 9.1 ar putea oferi atât îmbunătăţiri de performanţă, cât şi eliberarea de spaţiu pe memoria internă a dispozitivelor, întrucât acesta face trecerea la EROFS, un sistem mai eficient, care poate să accelereze vitezele de scriere şi citire cu 20%, dacă hardware-ul permite asta (memoria NAND Flash). De asemenea, pentru că noul sistem de fişiere integrează compresie îmbunătăţită, sistemul de operare va ocupa cu 2 GB mai puţin. Nu în ultimul rând, avem de a face cu integrarea GPU Turbo 3.0, care poate să asigure performanţă mai bună în jocurile care oferă suport, PUBG şi Fortnite fiind printre ele.

Lista dispozitivelor adăugate pe lista de compatibilitate cu EMUI 9.1

  • Huawei Mate 9
  • Huawei Mate 9 Pro
  • Huawei Mate 9 Porsche Design
  • Huawei P10
  • Huawei P10 Plus
  • Huawei nova 2s
  • Honor V9
  • Honor 9

Atunci când update-ul va fi disponibil, acesta va fi livrat în regim OTA pe dispozitive. De asemenea, acesta ar putea fi ultimul update important pentru aceste dispozitive. Compania pregăteşte lansarea EMUI 10 odată cu seria Mate 30, care va debuta în această toamnă. Noul software Huawei va fi bazat pe Android 10 Q, însă nu ştim prea multe detalii despre modificările pe care compania le va aduce versiunii standard de la Google.

 

publicitate