iPhone 11: clipul care confirmă design-ul noilor telefoane Apple [VIDEO]

Autor: Cătălin Niţu 26.08.2019
iPhone 11: clipul care confirmă design-ul noilor telefoane Apple [VIDEO]

Am văzut în ultimele câteva luni mai multe imagini ale unor modele 3D realizate după descrierile celor care au văzut telefoanele din „familia” iPhone 11. Desigur acele fotografii sunt de obicei de ajuns pentru a ne face o idee despre noutăţile în design ale dispozitivelor Apple, însă fără un obiect fizic, este greu de intuit exact cum vor arăta în utilizare. Se pare însă că cineva a realizat o machete realiste pentru iPhone 11 şi iPhone 11 Pro, modelele cu ecrane de 5,8”, respectiv 6,1”.

Canalul de YouTube ConceptsiPhone prezintă cele două dispozitive, cu tot cu sistemele de cameră noi, în timp ce sunt testate pentru acurateţea în design folosind huse ale producătorului PITAKA, care vor fi disponibile la vânzare la lansarea telefoanelor. Acestea se potrivesc perfect, toate port-urile, camerele şi butoanele fiind aliniate perfect la husa de protecţie.

Acest lucru înseamnă că design-ul final nu are cum să difere foarte mult, Apple oferind companiilor partenere schema de design cu câteva luni înainte de debutul telefoanelor în magazine, pentru a avea destul timp să creeze accesorii.

Singurul lucru ciudat este poziţionarea logo-ului Apple pe centrul capacului din spate, acesta fiind tradiţional poziţionat la o treime de partea de sus a telefonului, încă de la prima generaţie din 2007. Este posibil ca acest detaliu să fie o greşeală pe macheta iPhone 11 Pro, întrucât modelul iPhone 11 are logo-ul în poziţia corectă. Sunt slabe şanse ca Apple să facă astfel de modificări.

Deşi „telefoanele” nu pot fi aprinse, machetele par să includă elementele de pe partea din faţă, precum difuzorul pentru apeluri şi camera frontală în partea de sus, confirmând din nou că şi generaţia iPhone 11 va integra un display decupat, pentru a face loc acestor elemente, cât şi camerei TrueDepth, folosită pentru recunoaşterea facială FaceID, care a înlocuit complet senzorul de amprentă în 2017.

Data la care generaţia iPhone 11 ar putea fi anunţată este momentan „creionată” pentru 10 septembrie, fiind necesară doar confirmarea din partea Apple. Tradiţional, anunţul de iPhone-uri are loc întotdeauna în ziua de marţi din a doua săptămână a lunii septembrie.