N8 de China, pentru că se poate

N8 de China, pentru că se poate

Deşi a fost anunţat oficial încă din luna februarie,
Nokia N8 nu a ajuns nici acum în magazine
. În schimb, rapizi şi
pe fază cum îi ştim, chinezii au lansat deja propriul N8, un
telefon care încearcă să fie o copie fidelă a originalului.

N8-ul chinezesc pare să fie copilul nimănui. Se numeşte N8-00 şi
nu este însoţit de numele niciunui producător. Este firesc, de
altfel. Cine ar vrea să-şi asume responsabilitatea copierii unui
model de telefon mobil?

La o primă vedere se poate spune că versiunea chinezească de N8
este o copie destul de reuşită. Construcţia este
destul de bine reprodusă după modelul original. Chiar şi interfaţa
sistemului de operare copiază în amănunt Symbian-ul.


N8-00

Dotările tehnice deja sunt mai puţin importante. Să spunem
totuşi că dispozitivul chinezesc are un touchscreen de 3 inch,
Bluetooth, cameră foto VGA şi radio.

Copia lui Nokia N8 se află la vânzare pe site-ul Deal Extreme.
Cei care nu-şi permit originalul dar vor să arunce banii pe o
copie, o pot avea pentru doar 100 de dolari. Dacă
cei de la Nokia ar lansa mai repede pe piaţă telefoanele pe care le
anunţă, numărul acestor copii ar scădea drastic.


N8-00

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News