ZTE lansează Grand X IN, un terminal Intel Medfield pentru Europa

03.09.2012
ZTE lansează Grand X IN, un terminal Intel Medfield pentru Europa

Standul şi conferinţa Intel la IFA Berlin 2012 s-au axat în principal pe Ultrabook, însă prin puzderia de portabile, tablete şi hibrizi deja cunoscute sau noi s-a strecurat şi un terminal mobil: ZTE Grand X IN.

La Mobile World Congress 2012, Intel a anunţat doi noi parteneri pentru platforma sa x86 pentru terminale mobile, ZTE şi Motorola, iar această apropiere s-a materializat la IFA Berlin prin lansarea terminalului Grand X IN. Acesta este cel de-al cincilea terminal Medfield lansat până acum, acesta fiind precedat de Orange San Diego (Marea Britanie), Lava Xolo 900 (India), Lenovo K800 (China) şi MegaFon Mint (Rusia).

Spre deosebire de majoritatea modelelor anterioare, produsul ZTE se depărtează de terminalul de referinţă Intel şi adoptă un design diferit. Interiorul este însă identic, Grand X IN oferind acelaşi procesor Atom Z2640 tactat la 1,6GHz, 1GB RAM şi un modem radio triband HSPA+ Intel XMM 6260.

Un design diferit faţă de cel al plaformei de referinţă Intel

Cameră foto cu senzor de 8MP

ZTE a ales un ecran cu o diagonală de 4,3″ pentru acest model, rezoluţia de 960 x 540 pixeli fiind inferioară platformei de referinţă Intel (1024 x 600 pixeli). Restul specificaţiilor cuprind o cameră principală cu senzor de 8MP, însoţită de una frontală de 0,3MP, stocare internă cu o capacitate de 16GB şi slot MicroSD, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 2.1 şi o baterie cu o capacitate de 1650mAh. Dimensiunile modelului sunt în nota obişnuită pentru clasa 4,3″ (127 x 65 mm), remarcându-se însă grosimea puţin cam mare de 9,9 mm şi greutatea foarte ridicată de 140 de grame.

ZTE Grand X este puţin cam greu

O grosime de 9,9 milimetri

ZTE afirmă că Grand X IN este primul terminal Medfield care rulează Ice Cream Sandwich, însă layout-ul butoanelor este tot cel standard pentru Android 2.3 iar standul Intel avea expuse modele Lava şi MegaFon deja actualizate la Android 4.0.3. Vestea bună este însă aceea că ZTE Grand X IN va ajunge în Europa începând de luna aceasta, preţul fiind însă necunoscut.