Apple: Românii vor plăti de acum în lei, în loc de euro, pentru achiziţiile din App Store, iTunes sau Apple Music

Apple anunţă, într-un e-mail trimis utilizatorilor români, schimbarea monedei utilizate pentru achiziţiile din serviciile sale - App Store, iTunes Store, iBooks Store, Apple Music şi pentru spaţiul de stocare iCloud -, din euro în leu.

 

După schimbarea monedei, orice precomenzi sau abonamente vor fi facturate în lei, iar soldurile cadourilor iTunes existente vor fi exprimate în moneda locală.

„Valorificaţi soldurile cadourilor dvs. cât mai curând posibil. În timpul schimbării monedei puteţi întâmpina probleme la vizualizarea, utilizarea sau valorificarea creditului din magazin”, se arată în e-mailoul trimis de Apple.

 

 

Anunţul vine la scurt timp după ce cursul valutar afişat joi de Banca Naţională arăta o cotaţie de 4,5729 lei/euro, valoare care nu a mai fost atinsă de la data de 24 octombrie 2012. După maximele atinse în anul 2012, când euro a trecut şi pragul de 4,6 lei, moneda europeană a evoluat într-un coridor de 4,35-4,55 lei.

 

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat