Consiliul de administraţie al Uber a desemnat un nou director executiv pentru companie. Iată cine este Dara Khosrowshahi

28.08.2017
Consiliul de administraţie al Uber a desemnat un nou director executiv pentru companie. Iată cine este Dara Khosrowshahi

Consiliul de administratie al Uber l-a desemnat e Dara Khosrowshahi, în prezent director executiv al companiei Expedia, la conducerea Uber, în locul lui Travis Kalanick, care a demisionat în iunie la presiunea acţionarilor, transmite Mediafax.

Demisia lui Kalanick a fost urmarea scandalurilor recente în cae a fost implicată Uber, inclusiv plângeri de hărţuire sexuală. Compania nu are, în prezent, nici director operaţional (COO), nici director financiar (CFO).

Dara Khosrowshahi este un om de afaceri american, de origine iraniană, care conduce Expedia, companie de servicii turistice cu o cifră de afaceri de 8,7 miliarde dolari, din 2005. Khosrowshahi nu a acceptat, oficial, postul.

Presa americană informează că pe lista acţionarilor Uber s-au mai aflat Meg Whitman, şefa Hewlett Packard şi Jeffrey Immelt de la General Electric.

Compania americană Uber, care le pune la dispoziţie utilizatorilor de smart­phone-uri un serviciu alternativ celui de taxi, este considerată cel mai valoros start-up din lume, cu o valoare de piaţă de 70 de miliarde de dolari. Uber operează în zeci de ţări, în ciuda problemelor cu autorităţile de reglementare din multe jurisdicţii şi a protestelor unor operatori de taxi.


 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult