Huawei încheie un parteneriat cu Leica pentru a îmbunătăţi camerele de pe smartphone-urile sale

25.02.2016
Huawei încheie un parteneriat cu Leica pentru a îmbunătăţi camerele de pe smartphone-urile sale

Huawei a anunţat că a încheiat un parteneriat strategic cu Leica, companie germană recunoscută pentru calitatea camerelor foto pe care le produce. Cele două companii nu au oeferit prea multe detalii despre ce presupune colaborarea, dar este vorba cel mai probabil şi de includerea de lentile Leica pe unele modele de smartphone-uri produse de compania chineză.

Spre deosebire de rivalii de la Zeiss, Leica a furnizat până acum lentile pentru un singur smartphone, Panasonic CM1.

Camere de calitate mai bună vor ajuta Huawei în competiţia cu principalii rivali, Apple şi Samsung. Compania, numărul trei mondial pe piaţa de smartphone-uri, crede că poate ajunge pe prima poziţie în următorii cinci ani.

Richard Yu, liderul diviziei mobile din cadrul companiei, crede că Huawei poate depăşi Apple peste doi-trei ani, urmând ca apoi să detroneze Samsung. „Poate că nu sunt modest. Dar acum patru ani nimeni nu ştia cine suntem, nici măcar în China”, a declarat el.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult