NVIDIA a lansat GeForce GTX 960, o placă video cu performanţe competitive la un preţ bun

Bazată pe acelaşi nucleu NVIDIA Maxwell ca şi frăţiorii mai mari GTX 970 şi GTX 980, dar cu mai puţine unităţi de procesare şi o cantitate de 2GB memorie DDR5 accesată folosind un bus de 128 biţi, noua GeForce GTX 960 ia în vizor seria Radeon R9 285, oferind performanţe apropriate la un consum de energie mai mic.

EVGA GeForce GTX 960

Oferită la un preţ începând cu 999 Lei, similar modelului rival oferit de AMD, noua GeForce GTX 960 are drept principale atuuri eficienţa energetică superioară şi includerea unor tehnologii recente aduse de nucleul Maxwell, cum ar fi accelerare hardware pentru redarea de fişiere video 4k care folosesc noul format de compresie H.265.

Strict din punct de vedere al specificaţiilor, GTX 960 nu este o placă video care să impresioneze, bus-ul de memorie pe 128 biţi folosit împreună cu chip-uri de memorie GDDR5 la 7GHz oferind o lăţime de bandă de numai 112 GB/s. Însă nucleul GM206 echipat cu 1024 unităţi de procesare compensează această limitare apelând la tehnologii avansate de compresie video, performanţele obţinute la rezoluţie Full HD neavând prea mult de suferit.

GeForce GTX 960 VS competiţia

Un detaliu de luat în seamă este şi prezenţa compatibilităţii DirectX 12, noul API inclus cu viitorul sistem de operare Windows 10. Pe lista tehnologiilor suportate mai avem G-SYNC, SLI şi Dynamic Super Resolution (DSR), care promite să aducă pe ecranul monitoarelor 1080p o experienţă de vizionare la claritate apropriată 4K.

Lansată joi, 22 ianuarie, noua serie de plăci video GeForce GTX 960 este disponibilă deja în ofertele magazinelor din ţara noastră, cei interesaţi având de ales atât între modele cu design de referinţă cât şi mai multe implementări personalizate, oferite de ASUS, GIGABYTE, EVGA, PALIT şi alţii.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat