Facebook introduce noi funcţii pentru organizarea albumelor cu poze de familie

01.04.2015
Facebook introduce noi funcţii pentru organizarea albumelor cu poze de familie

Botezate Scrapbooks, noile albume includ funcţii care ne ajută să organizăm şi să sortăm mai uşor pozele de familie.

Majoritatea utilizatorilor sunt deja obişnuiţi cu colecţiile mari de poze încărcate pe Facebook cu ocazia evenimentelor importante (zile de naştere, căsătorii, naşterea unui copil, etc.), precum şi complicaţiile care rezultă din etichetarea tuturor membrilor familiei şi sortarea ulterioară a pozelor cu copii, care nu puteau fi etichetaţi în imagini în lipsa unui cont de utilizator special creat pentru aceştia. Gândite exact pentru aceste situaţii, noile albume numite Scrapbooks includ o serie de funcţii opţionale care simplifică organizarea colecţilor de poze şi aduc un plus de intimitate, restrângând accesul numai la persoanele din cercul de prieteni apropiaţi.

Botezate Scrapbooks, noile albume includ funcţii care ne ajută să organizăm şi să sortăm mai uşor pozele de familie.

Poate cea mai importantă noutate, funcţia pentru etichetarea pozelor cu copii este adresată exclusiv părinţilor şi poate fi de mare ajutor pentru documentarea pas-cu-pas a procesului de creştere şi răsfoirea colecţiilor mai vechi de poze. Tot părinţii sunt singurii care pot decide numele folosit pentru etichetare.

Grupând toate pozele asociate tag-ului respectiv, un „scrapbook” poate fi răsfoit de părinţi şi prietenii Facebook care primesc acces pentru vizionare, reducând astfel şansele ca pozele de familie să ajungă la îndemâna unor persoane străine.

Noul set de funcţii este disponibil începând de astăzi atât din interfaţa pentru deskop, cât şi din aplicaţiile Facebook pentru Android şi iOS.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult