Ochelarii inteligenţi Google Glass - la ce folosesc şi cum îi putem obţine

Ochelarii Google Glass promit o experienţă mult mai comodă şi naturală la folosirea serviciilor pentru care apelam de obicei ecranul unui smartphone, asigurând ca informaţiile relevante să fie vizibile permanent în câmpul vizual. Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează noua invenţie, Google a pus la dispoziţia publicului un clip de prezentare şi chiar un website de unde putem afla detalii despre ochelarii Google Glass.

Ochelarii inteligenţi Google Glass

Pe scurt, ochelarii Google Glass ne pot ajuta să ne orientăm în călătorii folosind hărţile Google Maps, căuta informaţii prin serviciul Google Search, filma şi imortaliza în fotografii momentele interesante din viaţa de zi cu zi. Ajutaţi de camera foto şi microfonul integrat, ochelarii pot traduce în timp real textele surprinse în câmpul vizual sau cuvintele rostite de partenerul de convesaţie.

În loc de comenzi aplicate prin interfaţa touch a unui telefon mobil, ochelarii Google Glass răspund la comenzi rostite, interpretate după ce activăm funcţia de recunoaştere vocală cu fraza “OK Glass”. Spre exemplu cu fraza “OK Glass, take a picture” activăm camera foto - operaţiune confirmată prin afişarea pozei obţinute în vizor.

Ochelarii Google Glass

Apelativul “OK Glass” urmat de comanda “Start Recording” duce la activarea camerei video, iar cu o comandă similară putem iniţia o sesiune Google+ Hangouts, prin care prietenii din cadrul reţelei de socializare pot urmări o transmisiune video în timp real preluată de pe camera frontală integrată în rama ochelarilor.

În afară de traduceri şi comenzi rostite, funcţia de recunoaştere vocală poate servi şi pentru dictarea de mesaje text şi introducerea termenilor pentru căutări Google Search.

Rezistenţi la apă şi disponibili în 5 versiuni de culoare, ochelarii inteligenţi Google Glass vin cu un preţ de 1500 dolari. Din păcate simpla disponibilitate de a plăti preţul cerut nu garantează obţinerea unui exemplar.

Într-o primă fază, ochelarii Google Glass sunt disponibil doar într-o serie limitată de 8000 exemplare, destinate pentru entuziaşti şi dezvoltatori cu spirit creativ. Pentru a fi acceptaţi, doritorii trebuie să explice în unui juriu independent de ce doresc să obţină ochelarii Google şi la ce ar folosi un astfel de accesoriu, totul într-o frază de maxim 50 cuvinte. Suplimentar, mai pot fi ataşate până la 5 fotografii şi o secvenţă video nu mai lungă de 15 secunde. Cererile sunt acceptate doar până pe 27 februarie, cu un maxim de 3 solicitări pentru fiecare persoană.

Google Glass

După plata sumei de 1500 dolari, ochelarii Google Glass pot fi ridicaţi numai personal, participând la unul din evenimentele “pick-up experience” organizate în oraşele New York, Los Angeles şi San Francisco.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat