ASUS UL50 este un notebook de 15.6 inch promovat sub brandul "Superior Mobility" ce ne promite performanţe decente şi o autonomie satisfăcătoare. Seria UL din care face parte mai cuprinde două ultra-portabile - unul de 12.1 inch (Asus UL20), celălalt de 13.3 inch (ASUS UL30, testat de go4it), plus modelul de 14 inch Asus UL80.
Design
Pentru că am avut mai întâi ocazia să punem mâna pe Asus UL30, ne-am putut da seama imediat de diferenţele constructive sau, mai bine spus, am realizat că practic UL50 arată aproape la fel doar că este mai mare. Singura deosebire este aceea că tastatura lui Asus UL50 include şi numpad, iar datorită dimensiunilor mai generoase a fost inclusă şi o unitate optică DVD Writer. Restul aspectelor vi le reamintim:
- Carcasă cu finisaj din aluminiu la exterior, lucioasă şi prietenoasă cu amprentele la interior;
- Touchpad fără margini ieşite în relief, integrat în restpad; pad-ul beneficiază de tehnologie multi-touch;
- Tastatură bine spaţiată. Singura zonă unde mi-ar fi plăcut ca delimitarea să fie mai evidentă este cea dintre blocul principal şi numpad. Nu a fost însă posibil din cauza dimensiunilor notebook-ului;
- Difuzoare Altec Lansing, amplasate sub restpad;
- Interfeţe 3 x USB, LAN, VGA, HDMI, cititor de carduri. Ca şi la UL30, două dintre port-urile USB sunt foarte apropiate şi se poate întâmpla să nu poţi introduce simultan două device-uri (două stick-uri de memorie, spre exemplu).
Specificaţii hardware
- Ecran: 15.6" HD (1366x768 pixeli), iluminare LED
- CPU: Intel Core 2 Duo SU7300, 1.3 GHz
- GPU: Intel GMA X4500 MHD şi nVidia GeForce G210M
- RAM: 4 GB DDR3, 1066 MHz
- Stocare: SSD, 160 GB
- Reţea: 802.11b/g/n, LAN, Bluetooth
- Baterie: 8 celule, 5600 mAh
- Greutate: 2,3 Kg
- Dimensiuni: 386 x 259 x 264 mm
- Altele: card reader, webcam, mouse inclus în pachet
Aici diferenţele sunt clare în favoarea lui Asus UL50: ecran de dimensiuni mai mari, chipset grafic GeForce G210M şi stocare pe SSD, toate acestea sunt nişte avantaje care clasează notebook-ul în categoria superioară de portabile multimedia. Singurul minus este procesorul Core 2 Duo SU7300, dar Asus livrează şi configuraţii cu CPU-uri ceva mai puternice, cum ar fi SU9400.
Performanţe
Să vedem concret cum se comportă Asus UL50 în diferite teste.
Procesor
- Super Pi (1M digits): 46 de secunde
- Arhivare i386: 5 minute şi 16 secude
- Grad de încărcare (redare film Full HD): 65%
HDD SisoftSandra Index: 248.72
MB/s
Video 3DMark2006: 3425 puncte (GeForce G210M) şi 820 puncte (Intel X4500 MHD)
Autonomie
- Profil Quiet-office, Wi-fi pornit, grafică Intel GMA X4500 MHD: 5 ore şi 20 de minute
- Profil High Performance, Wi-Fi oprit, rulare 3DMark 2006 (loop mode) cu GeForce G210M: 2 ore şi 30 de minute.
Plusuri şi minusuri
[+]
Portabilitate excelentă pentru un laptop de 15.6
inch;
[+] Performanţe
satisfăcătoare (vizionare HD şi gaming fără pretenţii la rezoluţie
şi detalii);
[+] SSD inclus
în configuraţie;
[+] Două
chipset-uri grafice (Intel GMA X4500 MHD pentru Office şi GeForce
G210M pentru multimedia şi gaming);
[+] Autonomie bună.
[-] Procesorul trage în jos performanţele sistemului.
Concluzie: Asus UL50 nu face nici mai mult nici mai puţin decât să ofere ceea ce scrie pe hârtie: mobilitate superioară şi performanţe decente. Nu putem spune că excelează la vreun capitol (poate doar la viteza SSD-ului în raport cu un hard-disk), dar cu siguranţă va mulţumi o mare parte dintre viitorii posesori. Rămâne ca pe mâine să vă spunem şi preţul de vânzare în România.









Producătorii de tablete cu Windows 8: nu putem concura cu Apple
Lenovo ThinkPad X1 Carbon - ultrabook profesional de 14”
Magazin exclusiv Lenovo în centrul Capitalei
Intel motorizează primul val de tablete cu Windows 8
HP EliteBook Folio 9740m - ultrabook pentru profesionişti
Pe insula Gough au apărut şoareci uriaşi ce ucid milioane de petreli
Primul pas spre nemurire vine din Israel: celule cardiace de nou-născut, create din corpul unor bătrâni!
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre

Comentariile utilizatorilor