Nexus 6 – principalele specificaţii

Nexus 6 - principalele specificaţii

Cunoscut până acum după numele de cod Shamu, Nexus 6 şi-a făcut apariţia în arhiva cu rezultate online a benchmark-ului AnTuTu, arătând detalii esenţiale despre configuraţia hardware.

Potrivit indiciilor lăsate de un presupus exemplar prototip, telefonul produs de Motorola spre a fi lansat în cele din urmă sub numele Nexus 6 dispune de ecran cu diagonală 5.2″, având rezoluţie QHD (2560×1440) şi densitate de 564ppi. Spre comparaţie, telefonul LG G3 deja lansat oferă un ecran cu densitate 534ppi, întinsă pe o suprafaţă cu diagonală 5.5″.

Nexus 6 este motorizat de puternicul chipset Snapdragon 805, observat deja în acţiune la bordul telefonului Galaxy S5 LTE-A. Ajutat cu 3GB memorie RAM, acesta oferă CPU quad-core la 2.65GHz bazat pe nucleul Krait 450, respectiv GPU din seria Adreno 420.

Lista principalelor dotări este completată cu o cameră foto principală având rezoluţie 13MP, respectiv cameră frontală de 2.1MP pentru poze selfie şi apeluri video.

Specificaţii Nexus 6, dezvăluite cu benchmark-ul AnTuTu

Înlocuitorul actualului telefon Nexus 5 rulează Android L, sugerând că evenimentul de prezentare va fi probabil sincronizat cu lansarea oficială a următoarei versiuni Android, aşteptată în această toamnă.   

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult