Prima imagine neoficială cu urmaşul popularului telefon Motorola Moto G

Prima imagine neoficială cu urmaşul popularului telefon Motorola Moto G
Moto G este cel mai bine vândut smartphone din istoria companiei Motorola si încă una dintre cele mai bune opţiuni pentru cei care doresc un terminal Android ieftin. După lansarea mai ieftinului Moto E, utilizatorii s-au întrebat ce ar putea aduce nou urmaşul popularului Moto G, iar primele informaţii şi imagini încep să iasă la iveală.
 
Conform unei imagini neoficiale, urmaşul terminalului Moto G va prelua designul cu difuzor frontal văzut la Moto E, însă grilele acestuia şi al căştii telefonice sunt acum egale ca dimensiuni. Lista neconfirmată de specificaţii afirmă că vom primi tot un procesor Qualcomm Snapdragon 400 şi un ecran cu rezoluţie HD, însă camera foto va face saltul la rezoluţia de 8 MP. Din unica poză ataşată, ecranul pare a fi ceva mai mare, probabil acesta urmând să aibă o diagonală de 4,7”, iar marginile acestuia par mai înguste.
 
Un zvon anterior, care a ieşit la iveală la sfârşitul săptămânii trecute, afirmă că viitoarea generaţie a telefonului Moto G va fi oferită în trei variante: 3G, 3G Dual SIM şi 3G cu tuner tv digital. Se pare că Motorola nu intenţionează să ofere un model 4G, cel puţin nu de la bun început, acesta putând însă să-şi facă apariţia ulterior, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Moto G.
În acest moment nu există informaţii concrete referitoare la data şi preţul de lansare al acestui viitoru terminal. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News