Samsung Galaxy S 4 a fost lansat: specificaţii şi dotări

Samsung a dezvăluit în această noapte noul să terminal Galaxy S 4, acesta fiind lansat în cadrul unui eveniment care a avut loc la New York.

Imaginile care au ieşit la iveală acum câteva zile s-au dovedit a fi reale, noul Galaxy S 4 fiind foarte apropiat ca formă şi design de părintele său, Galaxy S III. Spre deosebire de acesta, noul produs preia o parte din elementele caracteristice ale modelului Note II, cum ar fi rama laterală cu lăţime constantă sau curbura mai discreta a capetelor superioare şi inferioare, şi abandonează spatele neted în favoarea unei texturi rugoase. Terminalul are dimensiuni de 136,6 x 69,8 x 7,9 mm, greutatea de 130 de grame făcându-l ceva mai uşor decât modelul anterior.

Ecranul cu o diagonală de 5” (4,99” real) este de tip HD Super AMOLED şi oferă o rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli, oferind astfel o densitate de 441 ppi. Cei care sunt dezamăgiţi de matricea PenTile a acestui tip de ecran se pot aşteptă însă la surprize: Samsung a experimentat cu o nouă aşezare a subpixelilor în cazul ecranului modelului Note II, care s-a dovedit a fi eficientă şi, conform aceleiaşi surse chineze care ne-a oferit şi imaginile pe care acum ştim că erau corecte, ecranul lui Galaxy S 4 foloseşte o şi mai nouă schemă de aranjare care ar putea reduce şi mai mult artefactele PenTile. Ca o bonificaţie, Samsung a implementat în substratul tactil capacitiv o tehnologie similară celei folosite de Nokia în cazul modelelor Lumia 820 şi Lumia 920, permiţând astfel controlul cu mănuşi.

Ca şi până acum, Galaxy S 4 va fi motorizat de două procesoare diferite, în funcţie de piaţa pe care va fi comercializat. Inima modelului de bază va fi Samsung Exynos 5 Octa, care va folosi arhitectura big.LITTLE şi va oferi 4 nuclee ARM Cortex-A15 tactate la 1,6 GHz şi 4 nuclee ARM Cortex-A7 tactate la 1,2 GHz (neconfirmat). Cealaltă versiune va folosi soluţia Qualcomm Snapdragon 600, care va fi tactată la o frecvenţă de 1,9 GHz. Samsung nu a specificat clar care va fi criteriul de separare, dar putem presupune că va fi legat tot de prezenţa unui modem LTE.

Lista celorlalte specificaţii hardware include o memorie RAM cu o capacitate de 2GB, stocare internă de 16, 32 sau 64 GB, slot MicroSDXC, adaptor Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, NFC şi o baterie cu o capacitate de 2600 mAh. Pe lista de senzori şi-au făcut apariţia şi două prezenţe inedite, un senzor de umiditate şi unul de temperatură, iar Galaxy S 4 va oferi şi un modul irDA pentru a putea fi utilizat ca telecomandă.

Galaxy S 4 va oferi două camere foto, cea principală urmând să folosească un senzor cu o rezoluţie de 13 MP, în timp ce partenerul frontal va avea 2 MP. Acestea vor oferi o serie de facilităţi noi, cum ar fi captura în rafală a 100 de cadre în numai 4 secunde, posibilitatea de utilizare concomitentă pentru captura video sau convorbiri video.

Aceste facilităţi noi vor fi dublate de opţiunile software de care deja am auzit, cum ar fi derularea paginilor (Smart Scroll), care însă nu necesită doar mişcarea ochilor ci şi înclinarea terminalului, controlul redării media cu ajutorul privirii (Smart Pause) sau controlul interfeţei prin gesturi (Air Gestures), care preia funcţiile oferite de Galaxy Note II, dar fără a mai depinde de un stylus. La acestea se mai adaugă un asistent S-Voice îmbunătăţit şi S Voice Car, care simplifică utilizarea fără mâini în maşină. Ultima noutate software este S Health, un modul de asistenţă pentru amatorii de mişcare, care va monitoriza pulsul, temperatura şi alţi parametri importanţi pentru sănătate prin intermediul unui accesoriu S Band, vândut separat.

Samsung Galaxy S 4 va fi disponibil în două versiuni, alb şi negru, iar acesta va ajunge pe piaţă la sfârşitul lunii aprilie. Samsung plănuieşte o lansare amplă, anunţând 327 de operatori din 155 de ţări, însă preţul terminalului este momentan necunoscut.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat