Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Realizează podcastul „Frontier Defense”, găzduit de G4Media. Are 20 de ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist și formator de la agenția Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

India intră într-un club select - a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

India intră într-un club select – a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

Un hoţ din Florida a găsit într-o casă pe care a spart-o carduri clonate şi a alertat poliţia

Samsung brevetează un design de smartphone cu „breton” şi unul cu elemente ascunse sub display

O dronă a salvat, în premieră mondială, doi oameni de la înec

Sunt peste 3.000 de localităţi în România în care semnalul de telefonie mobilă lipseşte sau este foarte slab. Iată ce vor face autorităţile

Primele detalii despre Xperia XZ Pro: ecran 4K şi chipset Snapdragon 845

Aceasta ar putea fi specia dominantă după ce oamenii vor dispărea

Tim Cook confirmă că „funcţia” de limitare a performanţei va putea fi dezactivată pe iPhone-uri

Ar trebui sparte în entităţi mai mici Google, Facebook şi Amazon, companii care domină sectorul tehnologic?

Poliţia a prins autoarea unei crime datorită unui selfie publicat de ea pe Facebook

Philips 7502 (49PUS7502/12) - televizor LED Ultra HD cu Android şi funcţie Ambilight [REVIEW]

Philips 7502 (49PUS7502/12) – televizor LED Ultra HD cu Android şi funcţie Ambilight [REVIEW]

Motorola în 2018: mid-range-uri performante, o „clona” de iPhone X şi noi dispozitive Moto Z [LEAK]

Ceasul inteligent care costă aproape 200.000 de dolari a fost lansat

HTC U11 EYEs a fost anunţat în mod oficial. Vine cu hardware mid-range premium şi un preţ pe măsură

Windows 10, gratuit şi în 2018. Iată cum poate fi obţinut

Peste 1.000 de tineri sunt anchetaţi de poliţie în Danemarca după ce au distribuit un clip video pe Messenger

Franţa renunţă la cuvântul „smartphone”. Iată cu ce îl înlocuieşte

Mark Zuckerberg, criticat dur de fostul mentor: „Ar trebui să răspundă în faţa Congresului”

Site-ul OnePlus ar fi fost compromis de hackeri. Dacă aţi cumpărat ceva de acolo ar fi bine să fiţi atenţi la tranzacţii

Studiu al Pentagonului: Rusia a dezvoltat o dronă subacvatică autonomă capabilă să transporte focoase nucleare

Samsung Galaxy A8 (2018) intră în oferta operatorilor telecom din România. Preţul şi disponibilitatea