Fondatorul Huawei: „Trebuie să construim o armată de fier invincibilă”. Compania va fi restructurată în următorii 3-5 ani

Acum că poziţia Statelor Unite pare să fie stabilită referitoare la viitorul afacerilor cu Huawei, fondatorul companiei, Ren Zhengfei, a trimis o scrisoare către angajaţi în care vorbeşte despre infiinţarea unei „armate de fier” în cadrul companiei, care să îi asigure independenţa. Practic, Huawei doreşte să devină o companie care să nu fie nevoită să folosească tehnologii produse de alţi parteneri, pentru a nu mai fi pusă în viitor în situaţii similare cu cea de astăzi, când anumite componente şi software să poată fi blocate de forţe externe.

Huawei nu mai are acces acum la sistemul de operare Android, la componente de la Micron, ARM sau Qualcomm, necesare în realizarea de smartphone-uri, laptop-uri şi alte dispozitive electronice pe care compania le vinde în întreaga lume. Compania va intra astfel într-o perioadă de restructurări, care să o pună înapoi pe un trend ascendent, însă această perioadă ar putea dura chiar şi cinci ani.

„Trebuie să facem o revizie generală în condiţii grele, fiind necesară crearea unei armate de fier invincibile care să ne ajute la atingerea victoriei. Avem nevoie de o reorganizare completă în următorii 3-5 ani”, a scris Ren Zhengfei în scrisoarea sa.

Totuşi, situaţia nu este tocmai fără speranţă. Se pare că Huawei se va concentra mai mult în următoarea perioadă pe avantajul pe care îl are în domeniul infrastructurii 5G, tehnologia sa proprietară fiind semnificativ mai avansată decât cea a concurenţilor din piaţă, inclusiv cea la care au acces companiile americane:

„Două gloanţe au fost trase în divizia de dispozitive pentru consumatori şi din păcate acestea au lovit rezervoarele cu combustibil. [...] SUA nu are cea mai avansată tehnologie 5G. Acest lucru s-ar putea să îi ţină în spate în sectorul inteligenţei artificiale”, spune Zhengfei, fără să elaboreze metafora iniţială.

Compania a anunţat de curând sistemul proprietar de operare HarmonyOS, pe care îl va folosi în domeniul dispozitivelor inteligente şi Internet of Things, cât şi în domeniul auto. Practic, toate dispozitivele HarmonyOS vor putea comunica liber între ele, oferind un ecosistem simplu de folosit pentru utilizatori, fără probleme de compatibilitate. Acesta va ajunge ulterior şi pe smartphone-uri, moment în care dependenţa de software-ul american Android ar putea încet să dispară.

Compania are 190.000 de angajaţi la nivel global, însă nu este clar ce se va întâmpla cu aceştia în urma restructurărilor care sunt acum în plan. Pentru moment, conform Wall Street Journal, doar angajaţii Huawei din Statele Unite au fost afectaţi de disponibilizări.