Meng Wanzhou, CFO-ul Huawei, a fost eliberată pe cauţiune în Canada pentru 10 milioane de dolari

Fiica fondatorului Huawei şi actualul CFO al companiei, Meng Wanzhou, care a fost arestată săptămâna trecută pentru suspiciune de fraudă faţă de băncile din SUA în timp ce întreţinea relaţii economice cu Iranul, a fost eliberată pe cauţiune în schimbul sumei de 10 milioane de dolari canadieni (aproximativ 7,5 milioane de dolari americani). Decizia a fost luată după trei zile de audieri, iar libertatea ei este condiţionată de un regulament foarte strict.

Meng Wanzhou a acceptat să îşi predea paşaportul şi să rămână în Vancouver pe perioada investigaţiilor, întrucât aceasta deţine o casă în acest oraş. De asemenea, a acceptat să plătească pentru un echipaj de securitate care va activa 24 din 24 de ore şi să poarte un modul GPS la gleznă. O altă condiţie este să fie tot acasă în fiecare zi între 11 PM şi 6 AM. Faptul că Wanzhou deţine proprietăţi pe teritoriul Canadei a ajutat la decizia de eliberare condiţionată, aceasta având legături cu zona Vancouver de peste 15 ani prin aceste proprietăţi. De asemenea, sănătatea sa a fost un alt factor, aceasta suferind de hipertensiune, pentru care a fost şi tratată imediat după arest.

Dintre cele 10 milioane de dolari canadieni, 3 milioane au fost depuse de către cunoscuţi de-ai săi din Canada, sub formă de garanţie, pe care o vor pierde în cazul în care Meng Wanzhou părăseşte ţara. Soţul său s-a oferit să ofere drept garanţie cele două case pe care le deţin în Vancouver. În locul acestora, au fost depuşi însă 7 milioane de dolari canadieni.

Wanzhou aşteaptă acum ca negocierile dintre SUA şi Canada să se termine, pentru a se hotărî termenii de extrădare. Toată această situaţie a pornit totuşi din dorinţa Statelor Unite de a pedepsi presupusa colaborare cu Iranul printr-o companie subsidiară, în timp ce Huawei colabora cu băncile din America, fără să divulge aceste relaţii de afaceri. Astfel, tribunalul din New York a emis un mandat de arestare pe numele ei, pe care Canada l-a pus în aplicare atunci când Wanzhou a ajuns în Vancouver printr-o escală între China şi Mexic.

În ciuda faptului că fiul său locuieşte în SUA, Meng Wanzhou nu a mai călcat pe teritoriul ţării din 2017, aceasta evitând tot timpul zborurile cu escală pe teritoriu american.