Omul care a ridicat și apoi a compromis Tesla, lăsând rivalele să se apropie periculos

27.02.2023
Omul care a ridicat și apoi a compromis Tesla, lăsând rivalele să se apropie periculos
Foto: Shutterstock

Elon Musk conduce Tesla încă din 2014. În prima parte a „domniei” lui, antreprenorul a transformat firma în liderul pieței de automobile electrice și în una dintre cele mai inovative companii din lume. Însă în ultimii ani, acțiunile lui Elon Musk, multe dintre ele haotice, au afectat performanțele și imaginea Tesla.

Publicația Business Insider a discutat cu Mark, proprietarul unui SUV Tesla Model Y.

„Mă simt prost conducând noua mea mașină Tesla Model Y”, a spus el.

În 2022, șeful Tesla a anunțat creșteri de prețuri la toate modelele, pe motiv că au crescut costurile cu materialele și componentele. Când a putut beneficia de noi programe de subvenții de la stat, Musk a decis să scadă din nou prețurile. În cazul mașinii lui Mark, prețul a scăzut de la 65.900 de dolari, la 58.490 de dolari. Peste câteva săptămâni automobilul costa și mai puțin – 52.990 de dolari. Astfel, în doar câteva luni Model Y-ul lui a ajuns să fie cu 13.000 de dolari mai ieftin.

Fanii Tesla nu au fost încântați de aceste reduceri de preț. Mulți dintr ei, la fel ca Mark, au cumpărat mașinile relativ recent și se simt înșelați de compania pe care au susținut-o în momente grele. Constructorul auto a trecut prin repetate ratări ale datelor la care trebuia sa livreze anumite modele, a fost anchetat de autoritățile federale și are multe probleme care țin de calitatea construcției (unui Model Y i-a sărit plafonul imediat după ce a fost preluat de la reprezentanță). Mai mult, valoarea noilor automobile a scăzut rapid peste noapte, pe piața second-hand, din cauza reducerilor de preț anunțate de Tesla.

Mulți dintre acești fani Tesla dețin și acțiuni în companie. O parte dintre ei le-au vândut, deoarece au fost dezamăgiți de acțiunile lui Musk. Mulți simt că Tesla se transformă dintr-o companie tânără și inovativă într-un alt constructor auto obișnuit. Iar omul din fruntea Tesla, văzut cândva ca un „Iron Man” care va duce oamenii pe Marte, își arată în fiecare zi slăbiciunile umane.

Multe dintre problemele pe care le are Tesla ar putea fi puse pe seama faptului că Musk nu se mai ocupă prea mult de companie, probabil. El a cumpărat anul trecut rețeaua de socializare Twitter și petrece foarte mult timp acolo. Pentru a finanța achiziția de 44 miliarde de dolari, miliardarul a vândut acțiuni Tesla în valoare de 22,9 miliarde de dolari. Din cauza controverselor declanșate de Musk la Twitter și a rezultatele slabe înregistrate de companie în unele trimestre, acțiunile Tesla au intrat în declin.

Competiția a prins Tesla din urmă și în unele domenii a depășit-o

Tesla a pierdut în ultimii ani și marile avantaje pe care le avea: software-ul și autonomia mare. Sunt acum companii pe piață, precum Mercedes-Benz, cu software mai avansat decât cel dezvoltat de compania condusă de Elon Musk. Marca germană a primit deja aprobare pentru folosirea autonomiei de Nivel 3 pe străzile publice din SUA și Germania. Tesla se află încă la Nivel 2, iar recent a fost obligată să recheme în service 362.000 de automobile la care sistemul Full Self-Driving (FSD) poate cauza accidente.

În cazul autonomiei de Nivel 3 mașina se conduce singură în mare parte din timp, necesitând intervenția șoferului doar în situații foarte dificile.

Mai mult, Hyundai se pregătește să lanseze Ioniq 6, care va rivaliza cu cel mai ieftin vehicul oferit de Tesla, Model 3. Mașina din Coreea de Sud oferă, în versiunea Long Range, autonomie mai mare decât modelul similar de la Tesla, la un preț mai mic.

Citește și: „Împăratul” Elon Musk e gol? Ce mai face The Boring Company, firma lui care promitea să revoluționeze transporturile

Totodată, Tesla nu mai este singura companie de pe piață care oferă automobile cu autonomie mai mare de 650 de km, capabile să rivalizeze cu mașinile echipate cu motoare termice. Astfel de modele sunt oferite, printre alții, de Mercedes-Benz, Lucid sau Nio.

Tesla nu mai are nici avantajul rețelei Supercharger decât în SUA. În multe alte state în care este prezentă compania lui Elon Musk există rețele rivale de stații de încărcare pentru mașini electrice mult mai dezvoltate.

În urmă cu 10 ani Tesla impresiona, de asemenea, prin display-urile tactile uriașe din mașinile sale și actualizările oferite OTA (over-the-air). Acum, majoritatea mașinilor electrice încorporează aceste tehnologii ca dotări standard.

Nu e totul pierdut pentru Tesla

„Competiția a început să mănânce din cota de piață a Tesla”, a declarat Martin French, managing director la compania de consultanță Berylls. „Dacă ești un consumator, acestea sunt vești bune. Sunt o mulțime de mașini electrice foarte bune dintre care poți să alegi”, a declarat el pentru Insider.

Tesla mai are încă atuuri, potrivit lui French. Oferă actualizări software regulat și poate livra, pe partea software, noi caracteristici contracost scumpe, care sunt acceptate de clienții săi. Potrivit lui French, nicio altă companie nu poate oferi, cu succes, în momentul de față un pachet software care costă 11.000 de dolari.

Mai mult, compania se pregătește să lanseze un automobil electric de 25.000 de dolari, care se va numi probabil Model 2. Pentru concurență va fi dificil să vină cu o ofertă similară prea repede. Tesla lucrează de câțiva ani la un nou pachet de baterii, care are prețul redus cu 50%. Aceasta este cea mai scumpă componentă a unei mașini electrice.

Mai mult, constructorul auto ar putea înregistra din nou cerere mare după ce va lansa modele mult așteptate, precum Roadster sau Cybertruck, cu design radical diferit față de modelele din oferta actuală. Astăzi, pentru oamenii obișnuiți este greu să facă diferența, într-o parcare, între Tesla Model 3 și Model S sau între Tesla Model X și Model Y. Iar mulți clienți doresc să se diferențieze.

Sursa: Business Insider

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult