Acer Predator Helios 300 (PH315-51-78TP) review: gaming portabil pe procesor Coffee Lake

27.04.2018
Acer Predator Helios 300 (PH315-51-78TP) review: gaming portabil pe procesor Coffee Lake
Experienţa de utilizare, performanţă şi concluzii

Experienţa de utilizare

Întrucât Helios 300 nu arată foarte diferit şi este similar configurat cu modelul de anul trecut din seria Predator Helios 300 şi chiar şi cu modelul Nitro 5 testat la începutul lunii aprilie, sunt puţine lucuri de zis despre acest model la capitolul experienţă de utilizare. Din punct de vedere al confortului, am observat îmbunătăţirea în cazul marginilor teşite, acestea fiind mai puţin pronunţate, cum am amintit şi la capitolul design, în timp ce monitorul IPS este apreciat în acest caz, în special pentru utilizarea la birou sau pentru vizionarea de filme în poziţii nu tocmai normale de stat la birou, unghiurile de vizibilitate fiind foarte largi.

În gaming, acesta nu este cel mai rapid monitor, însă îşi face treaba decent şi este echivalent cu alte modele concurente din aceeaşi gamă de preţ. Desigur, nu avem de a face cu un monitor foarte rapid, însă calitatea imaginii este bună. Cei care vor să scoată cât mai mult din acest laptop la capitolul imagine şi performanţă vor trebui să apeleze la un monitor cu frecvenţă ridicată conectat prin HDMI.

Ce am putut observa drept o mare îmbunătăţire la Helios 300 cu Coffee Lake faţă de modelul de anul trecut şi chiar faţă de multe alte modele Acer este sistemul de răcire, care în utilizare normală uneori nici măcar nu porneşte. Procesorul Core i7-8750H are un TDP de 45W, deci nu s-a schimbat consumul faţă de generaţia precedentă. Cu toate acestea, din punct de vedere al degajării de căldură, acesta este foarte eficient în special în aplicaţii mai simple. Cele două coolere nu pornesc decât în jocuri sau aplicaţii de productivitate mai complexe.

În general, coolerele stau pe la 2.000 de rotaţii pe minut atunci când sunt câteva aplicaţii pornite, sunetul produs fiind aproape imperceptibil. Abia în „full load” acestes se fac auzite, însă nu la un nivel obligatoriu deranjant. De fapt, nici măcar în full load acestea nu pornesc la turaţie maximă, rămânând undeva pe la 5.000 rpm.

Aplicaţia Predator Sense oferă însă celor care vor să folosească laptop-ul la performanţă maximă fără să suprasolicite componentele din punct de vedere termic posibilitatea de a configura câteva aspecte. De exemplu, există trei setări pentru coolere: Auto, Max şi Custom. Modul auto este cel pe care l-am descris mai sus, în timp ce modul Max aduce coolerele la 6.000 rpm. Există de asemenea opţiunea CoolBoost, care poate fi activată separat, care mai oferă încă aproximativ 100-150 rpm celor două coolere pentru eficienţă şi mai mare. Desigur, în acest mod, coolerele se fac auzite… şi chiar foarte tare. Acest mod este însă opţional, aşa că nu foarte mulţi îl vor auzi în utilizare normală.

Pe modul Custom, poţi seta manual viteza maximă a coolerelor individual (CPU şi GPU), iar pentru placa video există şi câteva opţiuni de overclocking de bază. Overclocking-ul este însă accesibil doar dacă acumulatorul laptop-ului este încărcat peste 40%, iar cablul de alimentare este conectat. Opţiunile de overclocking sunt Faster şi Turbo. Laptopul a fost testat pe modul Turbo, iar coolerele setate pe Auto. Laptopul nu s-a supraîncins şi nici nu a intrat în throttling pe durata testării.

Performanţă

Primul procesor Intel pe arhitectură Coffee Lake pe care l-am testat, modelul i5-8300H ne-a depăşit aşteptările, fiind la fel de performant precum un i7 Kaby Lake de anul trecut. Aveam astfel aşteptări destul de mari de la un Core i7 pe aceeaşi arhitectură, mai ales că avem de a face cu mai multe nuclee şi mai multe fire de execuţie (6C/12T).

Trebuie însă să menţionăm din start că nu toate testele s-au comportat conform aşteptărilor. La fel ca în cazul lui Nitro 5 şi a altor modele Acer (şi nu numai) testate în ultimii ani, am avut la îndemână un prototip al laptop-ului, care în cele mai multe cazuri funcţionează în parametri normali. Totuşi, faptul că hardware-ul nu este tocmai final şi nici driverii pentru acesta, pot exista câteva probleme. În cazul de faţă, cipul grafic GTX 1060 s-a dovedit a fi incompatibil cu driverii NVIDIA mai noi, fiind blocat undeva la o versiune din vara anului trecut. Astfel, două jocuri pe care le folosim în testare, Grand Theft Auto V şi The Division, au refuzat să ruleze, în timp ce testul PCMark 8 nu a putut porni cipul grafic NVIDIA pentru testele 3D, acesta fiind rulate pe cipul Intel UHD 630. Astfel, scorul din PCMark nu este valid şi nu este comparabil cu cel al altor laptop-uri testate anterior.

Am fost impresionaţi însă de procesor. Acesta a reuşit să fie primul procesor de laptop testat de noi care a scos peste 1.000 de puncte în testul Cinebench R15. Acest scor depăşeşte chiar şi un Core i7-7700K fără overclocking, un procesor care consumă de două ori mai multă energie. Faţă de un model i7-8700K, performanţa este cam cu o treime mai mică. Având în vedere că poţi avea acum performanţa mai bună decât pe un PC de gaming de top de anul trecut pe un laptop, trebuie să recunoaştem că suntem impresionaţi.

Desigur, această performanţă nu este tocmai evidentă în gaming. Jocurile vor rula în mare parte la acelaşi nivel de performanţă precum modelul Helios 300 cu GTX 1060 de anul trecut, diferenţele de performanţă fiind în marja de eroare normală de câteva procente. Câteva titluri par însă să fie mai mult bazate pe procesor, jocuri precum Dirt: Rally, Thief şi Warhammer oferind o performanţă mai bună pe noul model. Sunt însă şi rezultate care nu pot fi comparate, precum în cazul lui Rainbow Six: Siege sau Hitman, în care jocurile au primit update-uri semnificative între timp, anumite elemente noi afectând performanţa în mod negativ în noua versiune.

Ca de obicei, toate testele au fost rulate pe cele mai înalte profile de setări (Crazy, Very High, Ultra, etc., în funcţie de cum se numeşte în fiecare joc), cu opţiunile antialiasing oprite, în rezoluţie Full HD.

Gaming

Joc 1080p
Ashes of the Singularity (Extreme) 39,20 FPS
BioShock Infinite 116,30 FPS
Deus Ex: Mankind Divided 37,00FPS
Dirt Rally 109,98 FPS
Dragon Age: Inqusition 72,80 FPS
FarCry Primal 66,00 FPS
Gears of War 4 59,90 FPS
Grand Theft Auto V
Hitman 59,15 FPS
Middle-Earth: Shadow of Mordor 95,33 FPS
Rainbow Six: Siege 80,40 FPS
Rise of the Tomb Raider 58,44 FPS
The Division
Thief 84,90 FPS
Total War: Warhammer 67,00 FPS

În testele sintetice, am observat o îmbunătăţire semnificativă în cazul 3D Mark, procesorul fiind motivul pentru punctajele crescute. Unităţile de stocare sunt în parametri normali pentru laptopuri de acest gen. HDD-ul este un model standard la 5.400 rpm, deci nu va depăşi probabil cei 107 MB/s care au reieşit din testul HDTune, în timp ce SSD-ul de tip NVMe este unul de bază, cu viteză mai bună decât cele pe format SATA, însă care nu le depăşeşte foarte mult.

Chiar dacă viteza de citire secvenţială poate atinge 1,5 GB/s, scrierea este încă în limitele standarului SATA, la aproximativ 570 MB/s. Scrierea aleatorie ajunge însă la 400 MB/s şi citirea la 530 MB/s. Rezultate decente, care cu siguranţă îi va ajuta pe cei care lucrează cu multe fişiere video în proiecte complexe. De altfel, faptul că SSD-ul beneficiază de spaţiu de stocare generos, de 512 GB, ar putea asigura un mediu de lucru foarte plăcut pentru cei care lucrează în domeniul video, fără a fi necesară utilizarea unei soluţii SSD externe.

Benchmarks

Test Scor
3DMark Fire Strike 10.552 puncte
3DMark Fire Strike Ultra 2.831 puncte
3DMark Time Spy 4.146 puncte
3DMark Sky Diver 29.189 puncte
PCMark Creative 3.708 puncte
Cinebench R15 OpenGL: 59,94 FPS, CPU: 1055 cb
WinRar 14,216 KB/s
HDTune SSD (Read) 362,5 MB/s
HDTune HDD (Read) 107,8 MB/s
CrystalDiskMark SSD Seq Q32TI Read: 1.557.9 MB/s Write: 571,5 MB/s
CrystalDiskMark SSD 4K Q32TI Read: 529,4 MB/s Write: 399,1 MB/s

Concluzii

Chiar dacă noul model de Predator Helios 300 de la Acer nu oferă o performanţă mult îmbunătăţită în gaming, acesta demonstrează că procesoarele Intel din generaţia a 8-a este un mare pas înainte la capitolul performanţă pentru aplicaţii de productivitate. Cumva, cipurile grafice NVIDIA de pe laptop-uri au cam rămas în urmă din acest punct de vedere. Probabil că în toamnă la următorul „refresh”, după lansarea seriei noi de cipuri grafice de la NVIDIA vom vedea un salt şi la acest capitol.

Pentru cei care au nevoie însă acum de un laptop de gaming, probabil că alegerea unui model Coffee Lake va fi benefică pe termen lung faţă de un model Kaby Lake la discount. Un model Coffee Lake ar putea deschide calea către streaming în paralel cu nişte jocuri nu foarte pretenţioase, nucleele şi firele de execuţie în plus putând fi folosite pentru encodarea în timp real a fluxului video.

Galerie foto

Modelul testat ar putea ajunge pe piaţă la un preţ foarte piperat, pe la 6.000 lei, însă nu toţi utilizatorii vor avea nevoie de un SSD atât de mare sau un hard disk de 2 TB. De asemenea, unii probabil nu vor avea nevoie de un i7, deci configuraţiile cu i5 şi stocare mai puţină vor fi mul mai accesibile. Având în vedere că poţi rula chiar şi cu o configuraţie mai slabă cam toate jocurile din prezent pe detalii foarte înalte, pe un computer relativ portabil, sunt puţine motive să nu iei în calcul Predator Helios 300 dacă eşti în căutarea unui laptop de gaming. Odată ce treci peste design-ul nu foarte inspirat, Helios 300 este o soluţie foarte atractivă.

Părţi pozitive

Echipat cu hardware de top
Sistemul de răcire este foarte bine pus la punct
Poate fi upgradat uşor

Părţi negative

Design-ul nu este tocmai plăcut
Este realizat în mare parte din plastic
Prea puţine port-uri USB 3.0

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult