Google confirmă Pixel Watch, dar promite o lansare spre sfârșitul anului

13.05.2022
Google confirmă Pixel Watch, dar promite o lansare spre sfârșitul anului

Un anunț mult așteptat din partea Google a fost primul său ceas oficial pentru platforma Wear OS. Acesta se numește, așa cum intuisem deja, Pixel Watch, și este un ceas cu formă rotundă. De fapt, exteriorul ceasului arată exact așa cum l-am văzut în diverse leak-uri, acesta fiind și unul dintre modelele care nu au apărut doar în fotografii neoficiale și modele 3D neoficiale. Un prototip a fost pierdut și găsit de către cineva într-un restaurant. Din păcate, nu avem foarte multe alte detalii noi despre ceas.

Google Pixel Watch arată exact așa cum l-am văzut în diverse leak-uri recente

Google a folosit scena de la I/O 2022 pentru a face anunțuri pentru viitorul apropiat, mediu și viitorul îndepărtat. Avem astfel anunțul lui Pixel 6A, care vine la vară, dar și anunțuri precum Pixel 7 și Galaxy Watch, care vin abia la toamnă. Astfel, nu știm ce specificații hardware are noul ceas, dar măcar știm că ceea ce am văzut anterior era real.

Pixel Watch este un ceas rotund, cu un design foarte rotunjit la margini, cu un aspect foarte… feminin. Nu este clar dacă ceasul va fi disponibil și în alte variante, întrucât Google nu a prezentat decât o singură versiune, într-o singură dimensiune. Pe laterala din dreapta, ceasul are o coroană digitală, iar la baza ceasului va sta noul Watch OS 3, care va folosi o interfață nouă, îmbunătățită, cât și noi gesturi de navigație și suport pentru notificări „inteligente”. Chiar dacă nu știm nimic despre procesor sau baterie, știm însă că acest model va veni și într-o versiune cu modem de rețea, pentru funcționalitate fără conectare la un smartphone.

pixel watch 2

La nivel software, funcțiile de fitness vor fi integrate în platforma Fitbit, dar ceasul va avea acces și la toate serviciile Google. Vorbim despre Maps, Assistant, Wallet și Home, care vor oferi astfel paritate cu alte platforme de smartwatch, precum watchOS sau HarmonyOS.

Prețul va fi unul „premium”

Chiar dacă nu a anunțat un preț, Google a menționat că Pixel Watch este un „produs premium”, deci ne putem aștepta la prețuri similare cu cele ale Apple Watch în piață. De asemenea, Pixel Watch va funcționa doar alături de dispozitive mobile cu Android, de la versiunea 8.0 în sus, cu un cont Google necesar pentru punerea în funcțiune. Astfel, sunt slabe șanse ca Pixel Watch să poată funcționa alături de un iPhone. O strategie similară a folosit și Samsung cu Galaxy Watch4 anul trecut, aceasta fiind o limitare a sistemului de operare Wear OS.

Lansarea lui Pixel Watch va veni la toamnă, în cadrul evenimentului dedicat seriei de telefoane Pixel 7.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult