Apple va lansa trei telefoane în acest an, inclusiv un model de 4″, afirmă zvonurile

Apple va lansa trei telefoane în acest an, inclusiv un model de 4

Pentru o bună perioadă de timp, oficialii Apple au afirmat că ecranele mici de 3,5” sau 4” sunt ideale, însă compania a fost nevoită să admită într-un final că înoată contra curentului şi a lansat modele cu ecrane mai mari. Conform unui zvon, cei care preferă totuşi ecranele de mici dimensiuni nu trebuie să dispere, deoarece acestea nu vor dispărea din portofoliul Apple.

În toamna trecută, Apple nu doar că actualizat diagonala modelului său de bază iPhone la o mult mai populară diagonală de 4,7”, însă a intrat şi în segmentul telefoanelor-gigant cu modelul 6 Plus. În timp ce iPhone 6 a vizat publicul obişnuit, modelul iPhone 6 Plus a fost gândit pentru mai micul dar extrem de dinamicul segment al amatorilor de telefoane de mari dimensiuni, şi în special pentru Asia de Est, unde telefoanele cu diagonală mai mică de 5” nici nu prea sunt băgate în seamă.

Cei care însă preferă, din diverse motive, un telefon compact nu trebuie să dispere deoarece se pare că Apple pregăteşte un model nou cu ecran de 4”. În acest moment, Apple mai comercializează doar două telefoane cu ecrane de 4”: iPhone 5C şi iPhone 5S. Conform programului de actualizare folosit până acum, iPhone 5C ar trebui să iasă din producţie începând din toamna acestui an, în timp ce iPhone 5S va deveni cea mai ieftină opţiune şi va mai supravieţui până în 2016. Începând cu toamna anului viitor, utilizatorii Apple vor trebui să se accepte de voie sau de nevoie schimbarea, însă se pare că există totuşi o speranţă.

Conform DigiTimes, Apple lucrează în prezent la un telefon cu ecran de 4” care va fi numit, cel puţin până la proba contrarie, iPhone 6C. Vechiul iPhone 5C nu s-a bucurat de o apreciere prea mare atunci când o fost comparat cu ruda sau mai arătoasă şi mai dotată iPhone 5S, însă viitorul iPhone 6C ar avea o şansă ceva mai bună deoarece va rămâne singura opţiune Apple compactă.

Cel mai probabil, iPhone 6C va elimina de pe piaţă iPhone 5S, tot aşa cum iPhone 5C a eliminat iPhone 5. DigiTimes afirmă că telefonul va fi conceput pentru publicul feminin, ceea ce sugerează că acesta nu va fi gândit în mod neapărat ca o opţiune mai ieftină, aşa cum a fost cazul iPhone 5C, ci ca una mai compactă. Dacă acesta va folosi însă doar componentele interne ale modelului iPhone 5S sau va şi prelua o parte din noutăţile apărute odată cu iPhone 6, rămâne de văzut. Tim Cook a afirmat că lansarea unor telefoane mai mari a fost benefică pentru Apple deoarece a facilitat atragerea unor utilizatori Android care poate că şi-ar fi dorit un iPhone, dar erau descurajaţi de diagonalele mici ale ecranelor.

Odată cu enigmaticul iPhone 6C, în toamnă vor fi lansate şi de la sine înţelesele modele iPhone 6S şi iPhone 6S Plus, acestea urmând să ofere, conform zvonurilor recente, tehnologia Force Touch folosită la Apple Watch şi MacBook şi 2 GB de memorie RAM. Dacă de apariţia modelelor 6S putem fi siguri, iPhone 6C rămâne însă momentan incert.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News