Silentioasa si rapida

17.12.2007
Silentioasa si rapida

Firme mici si mijlocii ori "one man show", Xerox va solicita atentia cu o noua imprimanta laser, color, rapida, ce se conecteaza in reteaua LAN. Phaser 6130 scoate 16 pagini alb-negru sau 12 pagini color pe minut si e recomandata pentru birouri in care volumul de imprimare nu depaseste 40.000 de pagini lunar.

Producatorul zice ca printurile ar trebui sa fie de calitate extra de vreme ce particulele tonerului Xerox Emulsion Aggregate High-Gloss au toate aceeasi forma si marime, iar asezarea lor pe foaie este perfect calibrata. In plus, modelul 6130 vine cu soft-ul Adobe PostScript 3, un program cu functii de corectare a culorilor, iar certificarea Pantone garanteaza tiparirea corecta a nuantelor.

Rezolutia de tiparire este de 600x600x4 dpi, iar din punct de vedere al hardware-ului, Phaser 6130 are un procesor de 333MHz si memorie de 128MB extensibila la 1GB – cu cat mai mare cu atat mai multe documente de printat sunt tinute minte de imprimanta si, respectiv, gestionate mai rapid.

Zgomotul relativ redus in timpul functionarii de 51,6 dB permite plasarea imprimantei foarte aproape de biroul unui angajat, fara riscul ca acesta sa cedeze psihic. Echipamentul poate fi controlat de catre administratorul IT de la distanta, direct de pe computer, datorita aplicatiei CentreWare IS. Exista si un modul Wi-Fi optional pe care il cuplati la imprimanta daca aveti in cladire o retea wireless.

480 USD; www.xerox.ro

Urmărește Go4IT.ro pe Google News