HĂRȚI: Contraofensiva Ucrainei a început prost? Comparație cu Bătălia pentru Normandia din 1945

20.06.2023
HĂRȚI: Contraofensiva Ucrainei a început prost? Comparație cu Bătălia pentru Normandia din 1945
Foto: Profimedia Images

Ucraina a început în urmă cu aproximativ două săptămâni mult așteptata sa contraofensivă de vară împotriva invadatorilor ruși. Mulți oameni se așteptau la victorii răsunătoare, la un „blitzkrieg” care să pună pe butuci armata prost antrenată a lui Putin, nu la puțin peste 100 de kilometri pătrați recâștigați. Chiar CNBC titra recent: „Contraofensiva Ucrainei a fost dezamăgitoare până acum”.

Marcate cu verde sunt zonele recucerite de Ucraina în contraofensiva din această vară (Foto: deepstatemap.live)

Adevărul este că, în război, forța care se apără are un avantaj și suferă pierderi mai mici. Haideți să vedem cum au decurs alte mari ofensive în trecut. Germania nazistă avut nevoie de 35 de zile în 1939 pentru a cuceri Polonia, o țară net inferioară din punct de vedere economic, tehnologic și logistic.

Citește și: Nu duc lipsă de idei malefice: Rușii au găsit o întrebuințare pentru miile de tancuri arhaice pe care le au

Însă, probabil, cea mai bună paralelă este cea cu Bătălia pentru Normandia, care a început la 6 iunie 1944.

În Ziua Z, Imperiul Britanic, SUA, Canada și alte state aliate (având la dispoziție un număr uriaș de echipamente militare și soldați) au atacat mai multe plaje din Normandia, Franța, apărate de militari germani mai puțin instruiți și motivați. Apărătorii au avut, însă, fortificații pregătite minuțios cu mult timp înainte de acest atac. Nu e de mirare, astfel, că pierderile aliaților au fost foarte mari în primele zile.

Timelapse: Bătălia pentru Normandia

Sursa: Universitatea din Alberta

 

După două săptămâni, forțele aliate au reușit să cucerească în Normandia o suprafață modestă de teren. Apoi, atacatorii au intrat în impas. Bătălia pentru Caen, un punct strategic important, a durat aproape două luni! Dacă la vremea respectivă ar fi existat rețele de socializare, cu siguranță că mulți oameni care urmăreau în timp real evenimentul ar fi fost dezamăgiți de ritmul în care avansau aliații. Unii ar fi crezut, cu siguranță, că Debarcarea a fost un eșec.

Generalii ucraineni nu joacă în această contraofensivă un joc video, ci controlează mii de oameni care pot plăti în număr mare cu viețile lor greșelile tactice. De aceea, pentru ca această operațiune să fie una de succes trebuie mai întâi găsit sau creat un punct slab în apărarea rușilor. Abia apoi Ucraina poate aplica presiune în acel loc și cuceri rapid suprafețe semnificative.

Via YouTube/Jake Broe

Citește și: Nu credeți propaganda: Flota de elicoptere Ka-52 Alligator, „masacrată” în Ucraina. Modelul, un alt „tigru de hârtie” al lui Putin

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult