Apple a brevetat cel mai avansat senzor de amprentă integrat sub display

02.05.2019
Apple a brevetat cel mai avansat senzor de amprentă integrat sub display

Noile smartphone-uri Apple au renunţat la senzorul de amprentă momentan, însă acest lucru nu înseamnă că în viitor această componentă nu s-ar putea întoarce. Compania oferă în continuare suport pentru Touch ID, senzorul de amprentă „clasic”, integrat în butonul Home de pe dispozitivele iPhone şi iPad mai vechi şi mai noi (noile tablete iPad Mini şi iPad Air au fost lansate cu această componentă), cât şi pentru laptop-urile MacBook, care au senzorul integrat în butonul power. Totuşi, un brevet al companiei sugerează că este luat în considerare un senzor de amprentă în display şi pentru smartphone-uri.

Brevetul Apple pentru devblocarea folosind un senzor de amprentă în display este mai vechi, fiind înregistrat în 2016, cam în aceeaşi perioadă cu lansarea generaţiei iPhone 7 (toamna lui 2016). Acesta sugerează însă că un senzor Touch ID integrat în display de către Apple nu ar funcţiona asemeni celor care sunt deja pe piaţă. În timp ce soluţiile optice şi ultrasonice de la concurenţă necesită poziţionarea degetului într-un anumit loc pe ecran, brevetul Apple foloseşte un sistem de captură de imagini „acustic” care poate crea o imagine la rezoluţie înaltă a oricărui obiect care atinge ecranul.

Astfel, simpla atingere a ecranului poate să deblocheze telefonul, fără a conta prea mult în ce zonă este poziţionat degetul. De asemenea, telefonul poate înregistra forma palmei sau a urechii utilizatorului, deblocarea putând fi realizată prin simpla ridicare a telefonului sau prin poziţionarea lui la ureche pentru a prelua un apel. Mai mult, tehnologia pe care Apple o pregăteşte poate inclusiv să citească semnele vitale ale utilizatorului, precum pulsul şi frecvenţa respiraţiei.

Cel mai probabil însă, această tehnologie este încă departe. Apple probabil că a renunţat la ideea de a integra un senzor de amprentă în display din cauza problemelor pe care tehnologia încă le are. Senzorii ultrasonici sunt mai lenţi decât cei optici, în timp ce senzorii optici necesită lumină verde din display pentru a funcţiona şi nu sunt la fel de bine securizaţi precum cei capacitivi din generaţia mai veche.

Acum că Face ID a devenit metoda principală de deblocare pentru iPhone şi noile iPad-uri, probabil că singura şansă de a integra un senzor de amprentă pe următoarele generaţii ar fi ca acesta să funcţioneze fără ca utilizatorul să se gândească la deblocarea telefonului sau tabletei, printr-o simplă atingere, într-un proces simplu, asemeni Face ID.

Din păcate Face ID este şi motivul pentru care design-ul Apple este obligat să rămână în urma concurenţei, componentele în plus pe partea din faţă a telefoanelor necesitând decuparea părţii de sus a display-ului. Până când nu este dezvoltată o tehnologie care să ascundă fără decupaje camerele foto şi laserul Face ID sub panourile OLED, probabil că telefoanele Apple vor rămâne în mare parte neschimbate.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult