Nokia 8.1 Plus va fi primul dispozitiv HMD Global cu ecran perforat

HMD Global a demonstrat că Nokia are capacitatea de a se adapta din mers la trendurile pieţei de smartphone-uri, anul trecut debutând seria de dispozitive „Plus”, echipate cu ecrane decupate în partea de sus. Acum că notch-ul începe să dispară, fiind înlocuit cu o soluţie mai elegantă (perforarea ecranului), Nokia 8.1 Plus pare să fie primul model al companiei care va folosi acest nou design, conform primelor imagini realizate în software de modelare 3D, bazate pe planurile oficiale ale producătorului.

Nokia 8.1 prezentat spre finalul anului trecut era deja un dispozitiv care putea fi cu uşurinţă încadrat în gama de dispozitive „Plus” de la Nokia, fiind echipat cu un ecran cu Notch, însă noul Nokia 8.1 Plus pare să păstreze liniile de design, înlocuind ecranul cu notch cu unul cu o cameră integrată în colţul din stânga-sus. Noul ecran măsoară 6,2” în diagonală şi afişează o rezoluţie Full HD+. Din păcate, în partea de jos, există în continuare un spaţiu negru, unde este integrat şi logo-ul Nokia.

Pe partea din spate, diferenţele dispar. Nokia 8.1 Plus pare să fie echipat cu acelaşi sistem dual-camera cu lentile ZEISS, senzor de amprentă şi un panou de sticlă. Telefonul beneficiază de un jack de 3,5mm, ceva ce aproape toate dispozitivele Nokia au oferit până în prezent (singura excepţie fiind Nokia 8 Sirocco), în timp ce încărcarea este realizată printr-un port USB Type-C.

Galerie foto

La nivel hardware, nu avem informaţii oficiale sau neoficiale despre ce ar putea integra Nokia 8.1 Plus, însă cel mai probabil că platforma de pe Nokia 8.1 „standard” va fi folosită din nou. Vorbim despre un Snapdragon 710, 4 sau 6 GB RAM, 64 sau 128 GB stocare şi camere de 12+13 megapixeli pe spate şi 20 megapixeli pe faţă. Având în vedere că avem de a face cu un mid-range premium, aceste specificaţii depăşesc în performanţă teoretică majoritatea dispozitivelor din această gamă, care de obicei vin echipate cu procesoare din gama Snapdragon 600.

Momentan nu ştim când se va lansa noul Nokia 8.1 Plus, însă este foarte posibil ca acesta să debuteze la Mobile World Congress. Preţul modelului Nokia 8.1 a fost de 400 de euro la lansare, deci probabil că şi modelul „Plus” va beneficia de un preţ similar, sau puţin mai mare.

 

publicitate