LG G5 ar putea veni cu un design modular inedit

LG G4 a fost mai degrabă o evoluţie iterativă a lui G3 din 2014, însă modelul G5 ar putea fi cel care se abate de la formula deja demonstrată de compania coreană. Cele mai noi informaţii despre următorul flagship de la LG sugerează că vom avea de a face cu un smartphone cu design modular care va asigura un design subţire, cât şi acces la baterie pentru a putea fi înlocuită de utilizator.

Informaţiile nu vin din surse oficiale şi nici măcar nu vin acompaniate de imagini spion, însă au fost relatate de către cineva care susţine că a văzut deja telefonul. Descrierile sale au fost transformate într-un model 3D, care arată foarte diferit faţă de ce am văzut pe piaţă până în prezent. Deşi la prima vedere avem de a face cu un smartphone obişnuit, LG G5 vine cu o componentă detaşabilă în partea de jos, care ascunde accesul către acumulator.

Această componentă este plasată în partea de jos şi include microfonul şi mufa USB pentru încărcare, deci probabil că va dispune şi de câteva contacte pentru a comunica cu placa de bază. Imaginile sugerează că telefonul va include un senzor de amprentă pe partea din spate, iar butoanele de volum au fost mutate pe partea dereptă. LG a dezvoltat de asemenea un nou port numit „Magic Slot”, care va asigura conectarea unor accesorii externe precum headset-uri VR, tastaturi externe sau amplificatoare audio.

Specificaţiile tehnice par a fi obişnuite pentru un flagship din 2016: chipset Snapdragon 820 de la Qualcomm, display QHD de 5,3” în diagonală (cu tot cu un display secundar similar cu cel de pe modelul V10), o cameră foto „dual” cu senzori 16 megapixeli. Având în vedere designul ieşit din comun, este greu de crezut un astfel de zvon fără informaţii mai concrete, însă această abordare ar putea fi impulsul de care are nevoie LG pentru a revitaliza seria de smartphone-uri din „familia G”. Vom afla mai multe detalii în cadrul târgului Mobile World Congress din Barcelona, care va avea loc la sfârşitul lunii februarie.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat