Olympus şi cursa megapixelilor – de ce 12 MP sunt de-ajuns

12.03.2009
Olympus şi cursa megapixelilor - de ce 12 MP sunt de-ajuns
Mulţi MP şi zgomot de imagine

Cele spuse până acum se referă în mod special la segmentul DSLR-urilor. În zona compactelor lucrurile nu stau prea bine la ora actuală. Cu "experţii" în marketing care cer aplicarea pe aparat a unui abţibild cu un număr cât mai mare de megapixeli, utilizatorii de rând vor primi în continuare imagini cu calitate în cel mai bun caz acceptabilă. Se întrevede însă o urmă de speranţă cu viitorul model FinePix F200EXR de la Fujifilm. Senzorul său de 12 MP are are o densitate a pixelilor pe centimetru pătrat cu 40% mai mică decât majoritatea camerelor compacte de pe piaţă şi aceasta ar trebui să se vadă la calitatea imaginii.

Fujifilm F200EXR

De departe cea mai mare problemă ce rezultă în urma numărului mare de pixeli pe un senzor mic este zgomotul de imagine. Pixelii transformă lumina în impulsuri electrice şi datorită densităţii lor senzorul se încălzeşte destul de mult. Această temperatură ridicată este unul din principalii vinovaţi pentru zgomotul de imagine. El apare cel mai pregnant la valori ISO mari, când timpul de expunere este mai mic, iar semnalele electrice din senzor trebuiesc amplificate pentru ca imagininea să fie vizibilă. Un articol care acoperă ceva mai multe aspecte legate de zgomotul de imagine puteţi găsi la această adresă.

O iniţiativă care nu ştim cum va fi primită de piaţă este introducerea unor camere în acea zonă moartă dintre compacte şi DSLR-uri. Olympus şi Panasonic au păşit primii acolo cu formatul Micro Four Thirds. Reţeta propusă de ei este eliminarea oglinzii şi a pentaprismei din corpul unui DSLR, însă păstrarea principalului său atu, senzorul mare. Samsung se pare că a prins ideea din zbor şi anunţat seria de camere NX cu senzori APS-C.

Senzor foto al unui aparat DSLR

Revenind la rezoluţia de 12 MP şi la aplicaţiile unui utilizator obişnuit nu putem să nu recunoaştem că prea puţini printează pozele. Imprimantele foto comune nu oferă o calitate prea bună şi necesită hârtie fotografică pe care nu mulţi se înghesuiesc s-o cumpere. Modelele specializate pentru fotografii 10×15 cm au prins puţin la public în ultimii ani, dar chiar şi un aparat cu senzor de 6 MP oferă o rezoluţie destul de bună acea dimensiune. Un alt factor ce merită luat în seamă este spaţiul ocupat de imagini. Când directorul cu poze de pe calculatorul personal a depăşit 30 GB de spaţiu ocupat am înţeles importanţa dimensiunii imaginilor. JPEG-urile la calitate maximă obţinute la testul cu Nikon D90 au avut între 5 MB şi 6 MB.

Samsung NX

Cursa megapixelilor este încă în desfăşurare, mai mult în segmentul camerelor compacte decât în cel al DSLR-urilor. Cum însă acestea din urmă au devenit din ce în ce mai populare, presimţim că Nikon şi Canon se vor lua la întrecere să ofere printre altele mai mulţi megapixeli într-o anumită limită de preţ. Dacă ne gândim mai bine, cea mai înverşunată cursă a megapixelilor se desfăşoară în domeniul telefoanelor, cu senzori minusculi şi calitate foarte scăzută a imaginilor. Utilizatorii obişnuiţi ar trebui să se gândească mai mult la rezultat decât la numărul de MP cu care se laudă dispozitivele. Rezoluţia mai mare este bună doar pentru aplicaţii profesionale. Cei care doresc o cameră compactă sunt sfătuiţi să se informeze înainte de a se lansa în achiziţionarea dispozitivului cu cei mai mulţi megapixeli pe care-l găsesc într-un magazin.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News