DELL XPS 710, gaming la puterea a patra

24.11.2006
DELL XPS 710, gaming la puterea a patra
Puterea stă în interior

Să vedem ce vom găsi în interior. În primul rând o placă de bază în format BTX cu chipset nVidia 590 SLI capabilă să suporte procesorul Intel QX6700. Dacă nu ştiţi, acesta din urmă este primul CPU cu 4 nuclee (Quad Core), integrarea sa pe XPS 710 aducând, conform inginerilor de la Dell, un spor de performanţă de 55% faţă de modelul precedent XPS 700 cu procesoare Dual Core. Din păcate acesta rulează la frecevenţa nominală de 2,66 GHz, el nefiind overckocat deloc. Opţiuni de overcloking există desigur (ajutate şi de sistemul de răcire foarte performant folosit), ele putând fi setate din BIOS, însă Dell avertizează cumpărătorii că supratractarea se va face pe propria răspundere, garanţia neacoperind pagubele obţinute în urma acestui proces.

Interiorul lui Dell XPS 710

Acest procesor este cuplat şi cu o cantitate considerabilă de memorie RAM de tip DDR2-667. Astfel, standard se oferă 2 GB, însă placa poate cuprinde în cele 4 sloturi ale sale până la 8 GB în Dual Channel. De partea de sunet se ocupă o placă Sound Blaster X-Fi Extreme Music (D), care vă va asigura o calitate sonoră de excepţie, atâta timp cât aveţi şi un sistem audio de primă mână.

Locul pentru periferice este amplu, fiind destul spaţiu pentru conectarea a 4 unităţi optice interne şi a 4 harddisk-uri. Capacitatea de stocare poate ajunge astfel la (sau chiar depăşi) 2 TB, unităţile de tip SATA-300 fiind conectate prin RAID 0 sau RAID 1.

Deşi foloseşte o placă de bază cu chipset de ultimă generaţie, o parte din funcţiile sale nu sunt luate în considerare. Dintre acestea, importante ar fi lipsa suportului RAID 5 şi a implementării tehnologiei Nvidia FirstPacket, precum şi existenţa unui singur port Gigabit Ethernet, faţă de două câte suportă chipsetul. De ce nu au fost acestea incluse pe un sistem care se vrea a fi unul cu adevărat de top ne pot spune doar cei de la Dell, deoarece noi nu am găsit o explicaţie.

Acţiune la maxim cu Dell XPS 710

Partea grafică este decentă dar nu impresionantă, deoarece XPS 710 nu este oferit împreună cu noile plăci GeForce 8800 GTX, cele mai puternice la ora actuală şi compatibile cu mult aşteptatul DirectX10.. Există însă câteva alternative foarte bune, cum ar fi Nvidia GeForce 7950 GX2 (cu tehnologie Quad SLI) sau ATI Radeon X1950 Crossfire. Soluţii bune, dar nu "crema cremelor", cum s-ar cere în cazul acestui sistem. Conştienţi de acest dezavantaj al neoferirii plăcii GeForce 8800 GTX, tehnicienii de la Dell au anunţat că până la sfârşitul acestui an vor scoate pe piaţă şi variante Dual SLI cu acestea.

Veşmântul e de calitate

Jocurile în ziua de astăzi au ajuns să aibă cerinţe de sistem cu adevărat mari, mai ales dacă doriţi să le puteţi rula în rezoluţii mari şi cu un nivel al detaliilor maxim. Astfel, marii producători de sisteme din segmentul Desktop încearcă să vină în întâmpinarea acestora cu produse din ce în ce mai performante.

În urma lansării noului procesor QX6700 de cătra Intel, cel mai puternic la ora actuală CPU aflat pe piaţă, era de aşteptat ca în scurt timp să îşi facă apariţia şi desktop-uri care să îl folosească. Americanii de la Dell nu au rămas mai prejos, lansând noul lor model de vârf, sub titulatura Dell XPS 710. Pentru început vă putem spune că este impresionant şi oricare dintre noi şi-ar dori să îl aibă pe birou…

Carcasa Dell XPS 710

De ce? Motivele sunt destule. Să începem cu aspectul. Designul este unul aparte, carcasa din aluminiu fiind foarte şic, asta şi datorită ledurilor care luminează atât partea frontală, cât şi pea cea dorsală, ce pot fi albastre (modelul Jet Black) sau roşii (modelul Special Edition Formula Red). Forma sa puţin ciudată, înclinată spre înainte, contribuie şi ea la aspectul unic, alături de canalul "sculptat" în pereţii laterali. XPS 710 este cu adevărat mare, carcasa având dimensiuni considerabile: 57 (H) x 61 (L) x 22 (W) cm şi o greutate de peste 20 de kg. Astfel, locul în interior este foarte generos, fapt ce permite montarea cu uşurinţă de diverse componente.

Dell 3007WFP

La capitolul monitoare, oferta Dell este bogată, având variante de 20" (2007WFP), 24" (2407WFP) şi 30" (3007WFP). Şi cum suntem la clasa de lux, ar trebui să alegem ecranul de 30". Cu o rezoluţie maximă de 2560 x 1600 px, un timp de răspuns mic şi un unghi de vizibilitate de 178 grade, acest ecran gigant va asigura vizionarea ideală în orice veţi întreprinde pe computer. Imaginaţi-vă doar rularea unui film HD sau a unui joc cu detaliile date la maxim. Nu pot să zic decât "Uau!".

Urmărește Go4IT.ro pe Google News