Asus U53J Bamboo – bambus şi dotări atrăgătoare

01.06.2010
Asus U53J Bamboo – bambus şi dotări atrăgătoare

Nu este prima dată când Asus ne încântă cu un laptop cu carcasa
parţial construită din bambus. Cele două modele lansate anterior,
U2E şi U6V se adresau unei audienţe exclusiviste. De data
aceasta,

Asus U53J
nu mai are un preţ astronomic, ci se
adresează utilizatorului de rând cu tendinţe ecologiste.

Mai mult, acest model ne-a rezervat şi câteva surprize plăcute în
ceea ce priveşte configuraţia. Citiţi în continuare testul pentru a
afla dacă primul laptop accesibil cu bambus ar merita atenţia
dumneavoastră.

Asus U53J Bamboo - lemn în loc de plastic pentru carcasă

Cât plastic a fost înlocuit cu bambus

O carcasă integrală din bambus nu a fost niciodată o opţiune.
În cazul celor trei laptopuri din noua serie Bamboo, de
13.3″, 14.1″ şi 15.6″, cantitatea de plastic înlocuită de lemn este
de 16-20%, un procent ce nu trebuie neglijat.
Ţinând cont
că nu se reciclează tot plasticul folosit pentru calculatoare şi
alte produse IT, iniţiativa Asus este lăudabilă. Lemnul este cu
siguranţă uşor biodegradabil. Aşa cum se poate vede din imagini,
bambusul a fost folosit pentru spatele ecranului şi restpad. Aceste
două componente ale carcasei nu sunt construite integral din
bambus, ci materialul natural cu o grosime de 0,5 mm a fost aplicat
pe un suport de 1,5 mm de plastic.

În ciuda texturii fine şi plăcute la atingere, restpad-ul poate
deveni în timp lipicios, în funcţie de mâinile fiecăruia. De
asemenea, nu am putut să nu remarcăm faptul că în centrul
teouchpad-ului, la rândul său din bambus, a apărut o zonă mai
lucioasă. Nu am realizat un test de durată, aşa încât nu putem să
ne pronunţăm definitiv în legătură cu rezistenţa materialului la
uzură. O altă problemă pe care am observat-o a fost curbarea uşoară
a lemnului desupra touchpad-ului. Tendinţa a fost subliniată de
aspectul uşor curbat al ecranului pe latura superioară.
Deşi concluziile par evidente, trebuie luat în calcul că
modelul Asus U53J primit la test este un sample şi nu un produs
final.

Asus U53J - restpad-ul din bambus

Specificaţii

  • Ecran: 15.6″, 1366×768, iluminat cu
    LED-uri
  • Procesor: Intel Core i7-620M, 2,66 GHz, 4 MB
    Smart Cache, 3,33 GHz Turbo Mode
  • Chipset: Intel HM55
  • Grafică integrată: Intel GMA HD
  • Grafică dedicată: Nvidia GeForce 310M, 1 GB
    VRAM
  • RAM: 4 GB DDR3, 1066 MHz
  • HDD: 500 GB, 7200 RPM, 16 MB buffer
  • Unitate optică: Blu-ray Combo 4x
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n, Bluetooth
  • Conectori: 2 x USB 3.0, 1 x USB 2.0, HDMI,
    VGA, card reader, 2 x audio
  • Baterie: Li-ion, 8 celule, 5.600 mAh, 84
    Wh
  • Dimensiuni: 386 x 257 x 31-33 mm
  • Greutate: 2,86 kg

Dotări atractive

Aşa cum puteţi vedea şi dim imagini, Asus U53J Bamboo se laudă
cu două porturi USB albastre, culoare specifică standardului 3.0.
Unitatea optică nu poate să inscripţioneze discuri Blu-ray, însă le
va reda fie pe ecran, fie prin intermediul ieşirii HDMI. Un
abţibild de pe restpad ne anunţă că portabilul dispune de
tehnologia Nvidia
Optimus
, placa video separată fiind GeForce 310M. Performanţele
ei nu sunt de top, aşa cum vom vedea în continuare, însă nici
laptopul nu se adresează pasionaţilor de jocuri. Încărcarea
procesorului va fi minimă atunci când sunt rulate filme HD sau de
pe un disc Blu-ray, iar cei care folosesc aplicaţii de procesare
video sau a imaginilor vor aprecia suportul dat de placa video
separată. Aşa cum am văzut şi în
alte ocazii
, un clip video poate fi convertit cu ajutorul
plăcii grafice Nvidia mult mai repede decât folosind procesorul
Intel.

Asus U53 - porturile USB 3.0, indicate corespunzător

Poate că producătorul taiwanez a auzit în sfârşit
criticile aduse tastaturilor sale, iar Asus U53 vrea să ne
demonstreze că ele pot fi construite mai bine
. La fel ca
la MacBook-uri, tastele sunt integrate într-o parte a carcasei cu
aspect metalic. Aceasta nu se flexează deloc la apăsarea fermă în
zona mediană şi pare să ofere cea mai bună soluţie de integrare a
unei tastaturi chiclet pe care am văzut-o până acum la portabilele
Asus. Chiar şi aşa, nu avem parte de o tastatură perfectă. Unele
taste nu sunt chiar paralele cu carcasa (Esc şi Enter-ul de pe
NumPad). Înainte de-a vă pronunţa în această privinţă, trebuie să
ţineţi cont că Asus nu vrea să concureze cu Apple aici, preţul lui
U53 fiind mai mic decât al unui MacBook White,
iar performanţele, net superioare.

Ecranul – cu plusuri şi minusuri

Aruncându-ne o privire mai atentă printre specificaţiile lui
Asus U53J am văzut că panoul ecranului vine de la LG-Philips.
Unghiurile de vizibilitate sunt puţin peste medie, iar
calitatea imaginii nu lasă de dorit. Din păcate, avem aici acelaşi
ecran cu filtru lucios şi rezoluţie mică pe care-l vedem la aproape
orice alt portabil entry-level şi mainstream de la Asus.

Ştim că rezoluţia şi filtrul lucios implică un preţ scăzut de
producţie, dar ne-am fi plăcut să avem posibilitatea de-a alege.
Din punct de vedere al confortului vizual şi al suprafeţei de
afişare, diferenţa dintre 1366×768 şi 1920×1080 este foarte mare,
acestea fiind cele mai folosite rezoluţii la ora actuală atât
pentru portabile, cât şi pentru monitoare de birou.

Tastatura bine construită, dar nu perfectă

Se justifică astfel o rezoluţie intermediară de 1600×900, pe
care o întâlnim însă foarte rar. Nu ni se pare normal ca panourile
cu diagonala de la 10.1″ şi până la 16.4″ să aibă toate rezoluţia
de 1366×768. Pixelii sunt mari în cazul de faţă şi confortul vizual
este bun, dar încap prea puţine informaţii pe 768 de linii
orizontale. România nu este o piaţă precum Statele Unite unde
producătorii de portabile să ofere un configurator pentru fiecare
model şi clienţii să-şi aleagă ecranul pe care-l doresc. Dacă Asus
ne oferă un ecran HD, va trebui să ne mulţumim cu el.

Performanţe

Procesorul Intel Core i7-620M cu care este livrat Asus U53J
Bamboo nu are patru nuclee, la fel care modelel din seria simiară
din segmentul desktop. Cele două nuclee folosesc împreună 4 MB de
memorie Smart Cache şi sunt tactate la 2,66 GHz. În cazul în care o
aplicaţie o cere, tehnologia Turbo
Mode
supratactează un singur nucleu până 3,33 GHz. În aceste
condiţii, rularea SuperPI cu 1 M s-a făcut în 12 s, iar cu 2 M în
31 s. Mai jos găsiţi o listă cu câteva benchmark-uri uzuale. Placa
video integrată se găseşte în acelaşi pachet cu procesorul şi are
frecvenţa variabilă între 500 şi 766 MHz.

Asus U53J Bamboo - butonul de pornire

  • 3DMark Vantage – 1.059 puncte
  • 3DMark Vantage CPU – 8.154 puncte
  • 3DMark Vantage GPU – 821 puncte
  • PCMark Vantage 64 biţi – 6.567 puncte
  • PCMark Vantage Productivity 64 biţi – 6.106
    puncte
  • 3DMark06 – 3.505 puncte

Placa video Nvidia GeForce 310M nu este potrivită pentru jocuri,
dar cei care nu sunt pretenţioşi pot rula titluri actuale la
rezoluţia nativă a ecranului cu setări minime. Crysis
Warhead
şi Modern
Warfare 2
au rulat cu un framerate decent la setări Low şi No
AA şi respectiv, Normal, AA 2x. Tehnologia Nvidia Optimus a făcut
trecerea la de o placă video la cealaltă fără ca noi să putem
sesiza aceasta. Despre avantajele ei am vorbit şi cu altă ocazie.

Touchpad-ul din lemn funcţionează bine

Autonomie

Privind specificaţiile bateriei ne aşteptam la o autonomie bună
şi Asus U53J Bamboo nu ne-a dezamăgit. Testul de lucru în
modul offic
e l-am realizat cu profilul Power4Gear Power
Saving şi luminozitatea ecranului setată la 40%. Am navigat pe
Internet folosind placa de reţea wireless, am editat documente şi
am ascultat muzică cu o pereche de căşti timp de patru ore
şi 10 minute
. Testul multimedia l-am
realizat folosind un film 720p care ocupa pe HDD aproximativ 8 GB.
Pe profilul Power4Gear Entertainment cu luminozitatea ecranului la
50% şi folosind o pereche de căşti, bateria s-a consumat în
trei ore şi 15 minute. Este foarte posibil ca
player-ul video să fi folosit placa video Nvidia pentru decodare
deoarece încărcarea procesorului a fost foarte mică în timpul
redării. Diferenţa de aproape o oră între cele două teste este
justificată.

Alte aspecte

Difuzoarele lui Asus U53J nu sunt amplasate deasupra tastaturii,
ci în partea din faţă a portabilului, sunetul fiind reflectat de
birou. Calitatea audio este bună pentru o pereche de boxe
integrate, iar volumul este la rândul său peste medie. Deşi
este un laptop cu diagonala ecranului de 15.6″, U53 are aceleaşi
dimensiuni ca

VAIO F
de la Sony, un portabil de
16.4″.
Explicaţia este dată de rama lată a ecranului, însă
nu ştiu cum ar putea-o justifica producătorul. Restpad-ul şi
jumătatea stângă a tastaturii se încălzesc uşor în timpul
utilizării, iar când procesorul şi placa video separată sunt
încărcate, sistemul de răcire nu este foarte zgomotos.


Asus U53J Bamboo - cititorul de discuri Blu-ray

Concluzie

Asus U53J Bamboo reprezintă cu siguranţă o surpriză
plăcută pentru utilizatorii interesaţi de mediul
înconjurător.
Ei vor aprecia că o bună parte din carcasă
este cât se poate de biodegradabilă. De asemenea, bambusul folosit
este tăiat la maturitate pentru a se putea reface în câţiva ani.
Rămâne de văzut cât de inspirată a fost alegerea acestui material.
În cazul sample-ului testat de noi am observat îmbinări cu probleme
şi o uşoară deformare a celor două suprafeţe din lemn.

În ceea ce priveşte configuraţia nu avem aproape nimic de
reproşat portabilului. Performanţa per ansamblu este peste
medie, mai puţin atunci când vine vorba de jocuri.
Nvidia
Optimus şi cele două porturi USB
3.0
vor fi cu siguranţă apreciate mai devreme sau mai târziu de
utilizatori. Ne-ar fi plăcut ca ecranul să aibă o rezoluţie mai
mare, dar am apreciat autonomia peste medie. Versiunea lui Asus
U53J Bamboo testată de noi va costa puţin peste 4.000 de lei.
Versiuni mai ieftine, cu procesoare Core i3 şi Core i5, cu baterie
de şase celule vor avea preţuri începând de la 3.000 de lei.

Asus U53J - lemnul este plăcut la atingere

Plusuri şi minusuri:

[+] o parte din carcasă este
din bambus
[+] performanţe bune pentru un
laptop multimedia
[+] Nvidia Optimus şi USB
3.0
[+] autonomie peste medie
[] dimensiuni mari pentru un
laptop de 15.6″
[] lemnul poate fi o alegere
nepotrivită pentru carcasă
[] rezoluţie mică a
ecranului

Urmărește Go4IT.ro pe Google News