Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

BBC a transmis, accidental, o scenă jenantă în timpul ştirilor de dimineaţă

Mazda a dezvoltat un motor revoluţionar pe benzină

Galaxy Note8 ar putea fi livrat la pachet cu o husă de protecţie

Românii au identificat peste 1.000 de cuiburi noi de berze cu ajutorul aplicaţiei Uite barza!

Cum ar fi ca o dronă a companiei de asigurări să vină să îţi evalueze maşina lovită? Acest lucru se întâmplă deja

Nespresso Expert - aparatul inteligent care îţi permite să-ţi prepari cafea personalizată de pe smartphone [REVIEW]

Nespresso Expert – aparatul inteligent care îţi permite să-ţi prepari cafea personalizată de pe smartphone [REVIEW]

Samsung anunţă Galaxy S8 Active, o versiune cu ecran plat a modelului original

Acestea sunt oraşele etichetate cel mai des pe Instagram

Un elev român a fost desemnat cel mai bun utilizator din lume al aplicaţiei Microsoft Office Word 2013

Galaxy S9 ar putea folosi o placă electronică miniaturizată, lăsând mai mult spaţiu pentru acumulator

Caiacul pliabil care încape în portbagajul maşinii

Procurorii sud-coreeni cer 12 ani de închisoare pentru Lee Jae-Yong, liderul grupului Samsung

O bandă de infractori a încercat să vândă pe Dark Web un model britanic pentru echivalentul a 300.000 de dolari în Bitcoin

Un nou jucător intră pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România începând cu 15 august

Creative MUVO 2c - o boxă Bluetooth căreia nu îi place să fie singură [REVIEW]

Creative MUVO 2c – o boxă Bluetooth căreia nu îi place să fie singură [REVIEW]

iPhone 8 ar putea oferi funcţie de filmare 4k/60fps, inclusiv pentru camera frontală

Românii, grijulii cu datele pe mobil. Utilizatorul mediu de telefonie mobilă consumă lunar 756 MB trafic

Facebook oferă de acum traduceri realizate exclusiv cu ajutorul tehnologiilor de inteligenţă artificială

„Eroul” care a stopat răspândirea atacului WannaCry a fost arestat în SUA

Nokia 2 ar putea fi smartphone-ul entry-level de la HMD Global

Uber a cumpărat şi apoi închiriat peste 1.000 de automobile cu defecţiuni în Singapore