Acțiunile Tesla au înregistrat cel mai mare declin zilnic din istoria companiei

09.09.2020
Acțiunile Tesla au înregistrat cel mai mare declin zilnic din istoria companiei

După ce nu au fost incluse în indicele S&P 500, acțiunile Tesla au înregistrat cel mai mare declin zilnic din istoria lor pe bursă. Valoarea titlurilor TSLA a scăzut 21,06% în ședința de tranzacționare de marți.

Capitalizarea bursieră a companiei auto a scăzut cu 82 miliarde de dolari, la 307,7 miliarde de dolari. Chiar și așa, în acest an acțiunile companiei au crescut cu peste 300%, iar Tesla este mai valoroasă decât rivalele Toyota sau Volkswagen.

Vineri, S&P Dow Jones Indices a decis să includă în S&P 500 companiile Etsy, Teradyne și Catalent, dar nu și Tesla. Includerea unei acțiuni în indice atrage un interes masiv pentru aceasta din partea investitorilor.

Tesla are parte de concurență tot mai mare

Compania auto americană și-a divizat valoarea acțiunilor luna trecută, o mișcare care de obicei duce la creșterea valorii titlurilor. Acest lucru s-a întâmplat pentru scurt timp, dar acțiunile companiei au început să scadă după ce s-a aflat că investitorul britanic Baillie Gifford a raportat o participație mai mică în companie, în special din cauza regulilor privind ponderea activelor în portofoliu. Nu a ajutat nici faptul că Bill Gates a spus că vehiculele comerciale electrice de cursă lungă, precum Tesla Semi, nu sunt practice.

Între timp, rivala Nikola Motors a anunțat un parteneriat cu grupul General Motors. GM va deține 11% din startup-ul din Arizona și va construi în fabricile sale vehiculul pickup Badger dezvoltat de acesta. Anunțul a dus la creșterea acțiunilor celor două companii auto.

Totodată, dealerii din Germania ai mărcilor Volkswagen și Audi sunt încrezători că grupul auto va depăși „rapid” Tesla pe segmentul de automobile electrice. Mai mult, compania Nio din China a anunțat că se va extinde în Europa mai repede decât își propusese inițial, datorită rezultatelor foarte bune din ultima perioadă.

Sursa: CNBC

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult