Samsung U900 Soul – un slider sofisticat

22.07.2008
Samsung U900 Soul – un slider sofisticat
Samsung Soul – Performanţe

Performanţe

Samsung Soul este un top de gamă şi s-a comportat ca atare. În ceea ce priveşte controlul, pad-ul sensibil la atingere este precis, iar butoanelor din jurul său nu am avut ce să le reproşăm. Tastatura este uşor de folosit şi uniform iluminată. Microfonul se află chiar sub ea, în partea dreaptă şi este recomandată deschiderea telefonul pentru ca vocea să fie recepţionată mai bine. Difuzorul situat deasupra ecranului are ca şi în multe alte cazuri un rol dual, acela de cască şi sonerie. În ambele situaţii se descurcă bine. Vibraţiile sunt destul de puternice, alerta devenind uneori sonoră datorită carcasei telefonului.

Samsung U900 Soul - tastatura si ecranul OLED touchscreen

Meniul este relativ simplu, însă necesită o mică perioadă de acomodare. Spre exemplu, căutarea setărilor pentru modulul Bluetooth a durat ceva timp, ele fiind descoperite într-un final în secţiunea Applications. Şi pentru că tot am menţionat acest modul, să spunem că Samsung Soul este unul dintre puţinele telefoane care suportă Dual Profile, putând transmite semnal audio către două headset-uri simultan. Aşa cum am menţionat, pentru stocarea melodiilor este oferit un slot microSD cu suport SDHC, însă terminalul este dotat la rândul lui cu o memorie de 128 MB.

La capitolul conectivitate, avem suport GPRS de clasă 10, EDGE tot de clasă 10 şi HSDPA care ar trebui să ofere o viteză de transfer de până la 7.2 Mbps. Din păcate nu am avut posibilitatea să testăm navigarea pe Internet, însă ecranul mare ar trebui să fie un avantaj la acest capitol.

Samsung U900 Soul cantareste 112 g

Camera foto este evident un element din dotarea lui U900 la care trebuie să ne oprim mai mult. Rezoluţia maximă a imaginilor poate fi de 2560×1920 de pixeli. Sunt oferite efecte de imagine precum sepia sau monocrom şi un mod macro. Când vine vorba de calitate, camera lui Samsung Soul ar trebui să mulţumească destul de mulţi utilizatori. Pozele realizate în aer liber vor arăta destul de bine atunci când iluminarea este foarte bună. Zgomotul de imagine rămâne în limite acceptabile pentru un senzor de dimensiuni foarte reduse. LED-ul care ţine loc de blitz s-a dovedit a fi util pe întuneric chiar şi la distanţa de 2 m. Din păcate, pot apărea probleme legate de expunere, multe imagini realizate la distanţa mică, cu blitzul activat fiind supraexpunse. În concluzie, camera lui U900 nu poate încă înlocui un aparat foto compact, dar se apropie destul de mult de el prin dotările şi setările oferite.

Full Auto Full Auto
Full Auto Full Auto, Macro

Nu puteam încheia fără să spunem ceva şi despre autonomia terminalului. În condiţii de utilizare obişnuită, cu aproximativ o oră de convorbiri şi utilizarea altor funcţii timp de aproximativ trei sferturi de ora, bateria a trebuit reîncărcată după patru zile. Performanţa este demnă de invidiat, ţinând cont că nu avem de-a face cu un terminal entry level de la Nokia. Încărcarea se face destul de lent, U900 fiind conectat la priză timp de două ore pentru aceasta operaţiune.

Samsung Soul – Construcţie şi dotări

Inovaţia în domeniul telefoanelor mobile poate lua multe forme, iar în cazul lui Samsung U900 Soul ea vine sub forma unui pad de control cu totul special. Acesta nu este însă singurul atu al slider-ului high end de la producătorul asiatic. Camera foto de 5 MP parcă îi îndeamnă pe posesorii acestui model să renunţe la aparatul foto compact. Alături aceste două facilităţi principale, Samsung U900 Soul va răsfăţa utilizatorul cu o serie întreagă de dotări, precum şi cu o autonomie peste medie.

Construcţie şi dotări

Telefoanele de tip slider îşi au farmecul lor. Cum U900 Soul este un terminal fashion, este o chiar indicat să răspunzi folosind mecanismul slider. Acesta este precis însă acţionarea nu este întotdeauna facilă. Nu există niciun element de construcţie special creat pe care să pui degetul pentru ca cele două jumătăţi ale telefonului să „alunece” uşor. Chiar dacă un mecanism slider ar trebui să reducă din lungimea unui telefon prin ascunderea tastaturii, U900 este un telefon destul de mare la cei 105x50x13 mm. În plus, metalul folosit pentru faţa dispozitivului şi pentru capacul bateriei îţi are aportul lui la greutatea de 112 g a dispozitivului.

U900 Soul - un slider de top de la Samsung

Construcţia şi materialele folosite sunt de calitate. Îmbinările sunt bine realizate, dar nu excelente. Ca la multe dispozitive de tip slider, utilizatorii se pot aştepta la un mic joc al mecanismului, ce poate fi atribuit în timp uzurii. Dacă pad-ul de control este făcut să fie atins şi ne aşteptam să se umple repede de amprente, acelaşi lucru se poate spune şi despre ecran. Atât la închidere, cât şi la deschidere, el este suprafaţa cea mai la îndemână pentru a fi atinsă.

În jurul pad-ului de control avem 4 butoane, două dintre ele fiind cele soft, pentru acţionarea funcţiilor de pe ecran, iar celelalte două fiind pentru apeluri. Nici părţile laterale nu abundă de butoane. În stanga le avem pe cele pentru volum, deasupra mufei pentru cablul de date, iar în drepta găsim declanşatorul cu două poziţii pentru camera foto şi slotul microSD. Aceste butoane laterale s-au dovedit la început poziţionate în mod neinspirat. Ele puteau fi apăsate accidental de o persoană care nu era familiară cu telefonul. În timp însă, posesorul lui Soul se va obişnui să le evite.

În ciuda construcţiei de calitate, terminalul de la Samsung se poate zgâria destul de uşor. Utilizatorul mai puţin atent cu telefonul său nu ar trebui să mire atunci când vor apărea zgârieturile pe ecran sau pe capacul metalic al bateriei. Dacă tot am menţionat ecranul, să spunem că acesta are o diagonală de 2.2” şi o rezoluţie de 240×320 de pixeli. Matricea folosită poate reda 16 milioane de culori, iar plasticul de protecţie care o acoperă este lucios şi are o tentă puţin închisă la culoare. Nu ştim sigur dacă producătorul a dorit în mod special ca ecranul să se transforme într-o oglindă atunci când este oprit, însă aceasta le-a reuşit într-o oarecare măsură. Din nefericire, o implicaţie directă a acestui fapt este că informaţiile afişate pot fi cu greu citite în condiţii de lumină naturală.

Samsung U900 Soul - camera de 5MP si capacul metalic al bateriei

Ne aşteptam ca acest lucru să nu fie valabil pentru touchpad-ul OLED, însă şi acesta este acoperit cu acelaşi tip de plastic. Diagonala sa este de 1.14”, iar rezoluţia de 128×112 pixeli. Când vine vorba de personalizare, acest pad de control a fost unul din primele dotări care ne-a impresionat. Cele patru iconiţe care apar în locul săgeţilor atunci când telefonul este deschis pot fi schimbate după preferinţa utilizatorului. Culoarea lor şi efectul de feedback vizual pot fi modificate de asemenea. În plus, utilizatorul poate schimba intensitatea vibraţiei la atingerea unui buton de pe touchpad, precum şi sunetul aferent.

Nu putem încheia discuţia despre dotări fără să menţionăm camera foto. Samsung Soul face parte din grupul select de terminale care dispun de o cameră cu 5MP. Datorită uşurinţei cu care se apasă butonul declanşatorului, activarea camerei se face din meniu sau folosing un buton de shortcut. Nu am putut să nu remarcăm numărul mare de opţiuni pe care le oferă o cameră de asemenea dimensiuni. Printre ele se numără un binevenit sistem de stabilizare a imaginii, un sistem de recunoaştere a feţelor, precum şi o serie întreagă de setări manuale. Nu am avut acces la timpul de expunere şi deschidearea diafragmei, însă poate fi selectată o valoare ISO între 50 şi 400, o funcţie de tip wide dynamic range şi o compensaţie pentru expunere.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News