Far Cry 2 – mercenar în Africa

01.12.2008
Far Cry 2 – mercenar în Africa
Africa, însă doar parţial

În martie 2004, Ubisoft lansa jocul Far Cry, un FPS dezvoltat de studiourile Crytek. Acţiunea se desfăşura într-un paradis tropical, randat superb cu ajutorul motorului grafic CryENGINE. Povestea avea un mic iz SF şi vorbea despre nişte oameni de ştiinţă ce s-au apucat să se joace cu mutaţii genetice în căutarea soldatului universal. Astfel, jucătorul urma să se confrunte atât cu soldaţii care păzeau proiectul de pe insula tropicală, cât şi cu monştrii mai mici sau mai mari rezultaţi în urma experimentelor nereuşite.

Deşi se numeşte Far Cry 2, jocul pe care-l vom prezenta în continuare nu are aproape nicio legătură cu primul din serie. Ubisoft nu a mai colaborat cu Crytek pentru acest titlu, ci a apelat la studioul propriu din Montreal pentru a crea o aventură bazată pe o realitate din zilele noastre: conflictele civile din Africa. Realismul a fost o prioritate pentru producător, de aceea printre clipurile de promovare a jocului de pe Internet au fost şi cele în care o echipă a studioului a ajuns în Africa pentru a se documenta în legătură cu realităţile de-acolo.

Far Cry 2 - prin Africa

Aşa cum a şi fost prezentat, Far Cry 2 îl va pune pe jucător în rolul unui mercenar trimis să elimine traficantul de arme responsabil pentru conflictul dintre două grupări rivale. Nu vrem să divulgăm prea multe lucruri despre povestea jocului, dar putem spune că jucătorul va putea alege între mai multe personaje. După alegerea unuia, celelalte vor apărea în joc sub forma unor „amici” care vă vor ajuta în mai multe situaţii.

Prin Far Cry 2, Ubisoft a vrut să ne ofere o perspectivă cât mai realistă a continentului negru şi în mare măsură a reuşit. Aproape la fel ca în Far Cry, jucătorul este liber să meargă în orice direcţie doreşte. Producătorul s-a lăudat cu o hartă de 50 de kilometri pătraţi şi tind să cred că s-a ţinut de promisiune. Însă această suprafaţă nu va fi disponibilă de la început, ci este împărţită în două zone de aproximativ 5×5 km.

Far Cry 2 - o parte din harta imensa

Misiunea principală e simplă: facţiunile rivale APR şi UFLL sunt aprovizionate cu arme de către traficantul Jackal; totul se termină când el este mort. Nu vă aşteptaţi să descoperiţi în el un personaj enigmatic şi pe care trebuie să-l căutaţi peste tot. Veţi face cunoştinţă încă din primele secvenţe ale jocului şi îl veţi mai vedea în câteva situaţii însă nu în cătarea armei. Nu vă rămâne decât să căutaţi să vă apropiaţi de el prin intermediul celor două facţiuni rivale, făcându-vă meseria, aceea de mercenar.

Africa, însă doar parţial

Spuneam că jocul vă trimite în Africa. Aşa este şi producătorii au reuşit să creeze o atmosferă destul realistă, însă cu unele limitări. Peisajele sunt în multe cazuri superbe şi varietatea reliefului a fost bine capturată, însă după câte ştim în Africa este destul de cald şi această particularitate nu a fost evidenţiată în vreun fel. Prin savană veţi vedea ţopăind antilope, zebre şi alte câteva animale. Ele nu sunt chiar aşa de bine create, fiind clar faptul că programatorii au avut alte priorităţi. Lipsesc însă animalele de pradă. Probabil că introducerea lor ar fi complicat lucrurile.

Far Cry 2 - la intrecere cu o zebra

O altă realitate a Africii implementată în joc este malaria. Personajul principal va fi lovit de această maladie, fiind nevoit să devină dependent de pastilele împotriva ei. Pentru a le obţine trebuiesc făcute misiuni secundare, lipsa lor ducând la momente în care nu mai poţi controla mişcările şi vizibilitatea scade. Pişcăturile de ţânţari de pe mână sporesc realismul problemei cu care se confruntă personajul din joc.

Far Cry 2 - pastile pentru malarie

Motorul grafic care animează Far Cry 2 se numeşte Dunia şi a fost creat special pentru joc. Printre specificaţiile sale se numără un ciclu zi-noapte destul de bine implementat. Am terminat jocul în aproximativ 12 zile africane şi am respectat timpul de somn de minim 7 ore. Doar într-o singură noapte am fost nevoit să stau treaz pentru a termina o misiune. Întunericul nu ni s-a părut prea adânc, deşi nu am modificat luminozitatea din meniu. Am reuşit să identificăm fără probleme inamicii chiar şi pe timpul nopţii, o posibilă explicaţie fiind lumina destul de puternică a lunii.

Far Cry 2 – mercenar în Africa Far Cry 2 – mercenar în Africa
Far Cry 2 – mercenar în Africa Far Cry 2 – mercenar în Africa

Deşi detaliul oferit de motorul grafic este destul de bun comparativ cu alte titluri lansate de curând, totuşi Far Cry 2 se situează puţin sub nivelul de realism vizual oferit de seria Crysis. De aproape, iarba, copacii şi tufişurile sunt destul de „aspre” la înfăţişare, însă perspectivele de ansamblu pot fi superbe: soarele luminând printre crengile copacilor, apa cu transparenţă şi cu reflexii naturale, umbrele dinamice şi ceaţa care însoţeşte poaia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News