Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Realizează podcastul „Frontier Defense”, găzduit de G4Media. Are 20 de ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist și formator de la agenția Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Aşteptat cu mare interes, Lenovo Z5 se dovedeşte a fi un smartphone mid-range plictisitor, cu „breton”

ASUS anunţă ROG Phone, un smartphone dedicat gamerilor, cu multe accesorii modulare

Hacker american, acuzat de crimă după ce un muncitor angajat să-i construiască o reţea secretă de tuneluri subterane şi-a pierdut viaţa într-un incendiu

Samsung anunţă noul Galaxy J6, cu display Infinity. Smartphone-ul va fi disponibil în România începând cu luna iulie

10 tendinţe în tehnologia creativă: studii de caz spectaculoase realizate de companii care vin la iCEE.fest săptămâna viitoare

Internauţii au sesizat ceva ciudat pe fundalul acestui selfie

Facebook a oferit acces la datele utilizatorilor şi unor companii precum Samsung, Apple sau Microsoft

Google ar putea pregăti un smartphone Pixel mid-range bazat pe Snapdragon 710

Nobe 100 EV este, probabil, cel mai frumos automobil electric conceput până acum

O femeie a comandat mâncare prin intermediul unei aplicaţii pentru ca persoana care o livra să o scape de un păianjen

Virgin Galactic a testat din nou cu succes nava care va duce turişti în spaţiu pentru „doar” 250.000 de dolari [VIDEO]

Brandul românesc de ceasuri din lemn Noah Watches pregăteşte lansarea primului său smartwach, pe Kickstarter

ARM dezvăluie Cortex-A76, un procesor cu 35% mai rapid decât cel conţinut în chipsetul Snapdragon 845

Un ginecolog cere daune de 1 milion de dolari de la o femeie care i-a lăsat review-uri negative pe internet

LG anunţă V35 şi V35 Plus ThinQ, revizii hardware ale seriei V30

Gigantul Google, divizat de un singur contract cu statul american. Mai mulţi angajaţi au demisionat

iCEE.fest 2018, în linie dreaptă: două săptămâni până când giganţii Internetului si tehnologiei vin la Bucuresti. Ultimele bilete se scumpesc mâine

Xiaomi lansează smartphone-urile Mi 8 cu „breton” şi brăţara Mi Band 3

Cameră de securitate inteligentă bună care costă doar 120 de lei? Da, există

Serviciul Find My iPhone a ajutat o adolescentă răpită de proprii părinţi să scape de o căsătorie forţată

Telefoane Samsung Galaxy A3 2017, rămase nefuncţionale sau cu probleme de stabilitate după actualizarea la Android Oreo