Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Această bicicletă „creşte” odată cu copilul care o foloseşte

În 2017 consumul de internet mobil aproape s-a dublat în România, pentru al doilea an consecutiv

„Apple din industria carcaselor” a lansat protecţii pentru iPhone X inspirate de iMac G3 şi iPhone 2G

Fitbit Versa - cel mai bun smartwatch pentru utilizatorii care duc o viaţă sănătoasă, dar cu o condiţie [REVIEW]

Fitbit Versa – cel mai bun smartwatch pentru utilizatorii care duc o viaţă sănătoasă, dar cu o condiţie [REVIEW]

Un elev a fost reţinut după ce a folosit o campanie de phishing pentru a-şi modifica notele din catalogul online

Cu acest endoscop pentru smartphone poţi scoate inelul scăpat în scurgere fără să chemi instalatorul

Ce trebuie să ştim despre contractul de telefonie mobilă. Arbitrul pieţei telecom spune că trebuie să fim atenţi la acest element important

BlackBerry a confirmat modelul Key2 şi data la care îl vom vedea în mod oficial

Huawei P20 Pro review: „aproape” cel mai bun smartphone de pe piaţă

Samsung mai pregăteşte un smartphone mid-range. Iată ce ştim despre Galaxy A Star

Cei care cumpără în perioada următoare ASUS ZenFone 5 în România primesc două cadouri

Netflix, Google şi Facebook pe aceeasi scenă cu The New York Times, CNN, El Mundo, Social Chain, Discovery si alţi mari producători de conţinut digital

În 2017, 2,89 milioane de IP-uri au fost atacate în România, cu 25% mai multe decât în 2016

YouTube lansează o secţiune de topuri muzicale, disponibilă şi în România

Canalys: iPhone X este cel mai bine vândut smartphone în Europa. Nokia şi Xiaomi în top 5 producători

Androidul Sophia a primit, în România, un card de credit de la o bancă şi a mulţumit pentru „acest cadou”

Costumul de Iron Man folosit în primul film al francizei a fost furat

Va fi Lenovo compania care va face prima ceea ce Steve Jobs şi-a dorit pentru iPhone?

Google Photos va colora automat pozele alb-negru vechi

O profesoară de matematică riscă să petreacă 15 ani după gratii după o aventură cu un minor pornită pe Snapchat

Plantronics Blackwire C3225 - sunet bun fără a pierde contactul cu cei din jur [REVIEW]

Plantronics Blackwire C3225 – sunet bun fără a pierde contactul cu cei din jur [REVIEW]