Impactul închiderii aplicațiilor asupra performanței bateriei la iPhone

19.04.2024
Impactul închiderii aplicațiilor asupra performanței bateriei la iPhone

Credeți că închiderea aplicațiilor pe iPhone va îmbunătăți durata de viață a bateriei? Mai gândiți-vă o dată.

Utilizatorii de iPhone caută în mod constant modalități de a economisi bateria, în special cei care folosesc dispozitive mai vechi. După dețineți un telefon Apple de o perioadă destul de lungă de timp, veți deveni foarte conștient de faptul că bateria se epuizează din ce în ce mai repede. Iar atunci când vă aflați afară din locuință, departe de o sursă de alimentare, acest lucru poate deveni o problemă reală.

Așadar, mulți dintre noi recurg la diverse metode pentru a proteja baterie. Una dintre acestea este închiderea aplicațiilor – un lucru care pare destul de logic. Dacă ai mai puține aplicații deschise, cu siguranță dispozitivul tău nu va trebui să jongleze cu atât de multe deodată și, ulterior, asta va proteja bateria. Nu este tocmai surprinzător faptul că mulți dintre noi dau frecvent swipe în sus pe ecran și închid acele aplicații. Și facem acest lucru convinși că suntem pe cale să vedem o mare răsplată la capitolul autonomie.

Totul sună destul de logic și cu siguranță are sens. Cu toate acestea, Apple a explicat că nu este chiar așa.

Chiar dacă poți să treci rapid de la o aplicație la alta atunci când le ții „deschise”, toate aplicațiile pe care crezi că le ai în fundal nu sunt de fapt atât de active pe cât ai putea crede.

Pe un forumu de discuții, Apple explică: „Atunci când apar aplicațiile utilizate recent, aplicațiile nu sunt deschise, ci se află în modul de așteptare pentru a vă ajuta să navigați și să faceți mai multe sarcini”.

Surpriză! Închiderea aplicațiilor face ca iPhone-ul să piardă autonomie!?

Unele aplicații din care ați ieșit recent vor funcționa pentru o perioadă scurtă de timp, dar imediat ce intră în această stare de așteptare, ele nu mai sunt utilizate în mod activ și nu ocupă resurse din sistem.

Altfel spus, nu consumă bateria, iar închiderea lor nu conserva energia. De fapt, închiderea forțată a aplicațiilor poate fi dăunătoare, după cum adaugă un expert Apple: „Ar trebui să forțați închiderea unei aplicații doar dacă aceasta nu răspunde”.

John Gruber, un jurnalist axat pe gadgeturi, a oferit mai multe informații pe blogul Daring Fireball despre motivele pentru care închiderea aplicațiilor poate fi, de fapt, dăunătoare pentru baterie.

El a explicat că aplicațiile din fundal sunt efectiv „înghețate”, limitând drastic ceea ce pot face în fundal și eliberând memoria RAM pe care o foloseau, sistemul iOS fiind foarte eficient la acest capitol.

Este atât de bun la acest lucru încât „dezghețarea” unei aplicații înghețate ocupă mult mai puțin CPU (și energie) decât relansarea unei aplicații care fusese închisă.

Astfel, nu numai că închiderea forțată a aplicațiilor nu ajută, ci chiar dăunează. Durata de viață a bateriei va fi mai mică și va dura mai mult timp pentru a redeschide aplicațiile dacă ele nu se mai află în fundal.

Sursă: unilad.com 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News