AOC Q3279VWF, monitor cu ecran de 31.5” şi rezoluţie QHD la preţ de buget

AOC completează oferta de monitoare cu modelul Q3279VWF, având o diagonală de 31.5” (80.01 cm) şi rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli). Disponibil la un preţ recomandat de 1339 Lei, noul produs caracterizat printr-un design minimalist vine echipat cu un ecran bazat pe tehnologie MVA, capabil să ofere o calitate a imaginii apropiată soluţiilor de tip IPS.

Monitorul oferă timp de răspuns 5 ms şi rată de contrast 3000:1. Panoul cu tehnologie LCD foloseşte rată de refresh la 60 Hz şi procesare pe 8 biţi pentru fiecare canal de culoare, tehnologia FRC (Frame Rate Control) permiţând însă redarea unei palete de 1.07 miliarde de culori (10 biţi). În plus, datorită tehnologiei AOC WCG (Wide Colour Gamut), acest model poate acoperi până la 88% din gama de culori NTSC.

Recomandat şi pasionaţilor de jocuri PC, modelul Q3279VWF suportă tehnologia AMD FreeSync, permiţând sincronizarea ratei de actualizare a ecranului cu imaginea transmisă de placa video, rezultând o imagine mai cursivă chiar şi în jocuri limitate de puterea PC-urlui folosit.

În plus, tehnologia Flicker-Free garantează o imagine fără efect de pâlpâire la orice nivel de luminozitate, reducând oboseala resimţită la nivelul ochilor.

Monitorul AOC Q3279VWF va putea fi găsit în magazinele din România la preţul recomandat de 1339 lei, începând cu luna noiembrie 2017.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat