Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Nokia 7+ apare în prima „imagine spion” reală

Topul celor mai bune căşti Bluetooth pe care le-am folosit până acum

Tânărul din Galaţi care nu are nevoie de brăţări de fitness, aparate şi gantere pentru a face sport

STUDIU: Doar una din 12 firme au cont pe Facebook. Iată motivele invocate de antreprenori

Magazinele de îmbrăcăminte care au cea mai bună lumină în cabinele de probă

Xiaomi Mi MIX 2S ar putea fi primul telefon cu ecran pe întreaga suprafaţă frontală

Windows 10 primeşte mod Ultimate Performance, adresat profesioniştilor care desfăşoară activităţi intensive

UE avertizează Facebook, Google şi Twitter că trebuie „să facă mai mult” pentru utilizatori, altfel...

UE avertizează Facebook, Google şi Twitter că trebuie „să facă mai mult” pentru utilizatori, altfel…

De teamă să nu-i fie furaţi banii, o femeie a intrat în scanerul cu raze X împreună cu geanta de voiaj

Galaxia vecină Andromeda este mai „tânără” decât Pământul

Câinele robot SpotMini a învăţat să deschidă uşi

HomePod de la Apple lasă urme pe mobila din lemn

Nokia 7+ apare în imagini cu ecran 18:9 şi Android One. Nokia 1 va fi noul model de bază al HMD

Un bărbat a încercat să introducă droguri în Portugalia folosindu-se de un posterior fals

Milioane de telefoane cu sistem Android, deturnate pentru minarea de cripto-monede

STUDIU: Extratereştrii ne-ar putea distruge de la distanţă, printr-un mesaj care include malware

Trump ar vrea să „privatizeze” Staţia Spaţială Internaţională. Senator: „Ar fi o greşeală”

Şefii serviciilor secrete din SUA le recomandă cetăţenilor să nu folosească smartphone-uri Huawei, deşi nu au prezentat motive concrete

Această tânără distruge, într-o singură imagine, unul dintre cele mai mari mituri de pe internet

Galaxy S9 ar putea dispune de difuzoare stereo. Bonus: emoji-uri 3D, mai avansate decât cele oferite de iPhone X

Dronele sunt unelte high-tech folosite pentru a prinde persoanele infidele [VIDEO]