Acest parapet împiedică răsturnarea unei maşini la impact

Autor: Adrian Popa 19.12.2016

Deşi parapetele din metal de pe marginea drumului au rolul de a împiedica ieşirea vehiculelor de pe şosele, în multe cazuri aceste sisteme de protecţie agravează accidentele.

Recent, o companie din Coreea de Sud a prezentat un nou tip de parapet metalic. Sistemul propus de ETI încorporează role de plastic, care reduc probabilitatea ca pasagerii unei maşini să fie răniţi atunci când aceasta se izbeşte de parapet.

Noul sistem previne răsturnarea maşinii şi micşorează avariile, deoarece rolele care se învârt preiau o mare parte din forţa impactului.

Puteţi vedea cum funcţionează sistemul în clipul ataşat.