browser Microsoft Edge (Chromium) beta

Autor: Aurelian Mihai 25.03.2019
Microsoft va lansa în curând o versiune finală a unui nou browser Microsoft Edge, bazată pe Chromium de la Google. Aceasta este prima versiune beta care poate fi testată de către oricine are un computer care rulează Windows 10.

Browser-ul Edge din Microsoft Windows va fi înlocuit în curând cu o nouă versiune, bazată pe Google Chromium, acelaşi „motor” care stă la baza popularului Google Chrome.

Avem acum prima versiune beta, care permite folosirea lui Edge în versiune Chromium cu aproape toate funcţiile sale. Avem de a face cu o interfaţă foarte puţin schimbată de la Google Chrome, compatibilitate cu extensiile din Chrome şi performanţă îmbunătăţită, datorită faptului că multe dintre funcţiile „Google” au fost eliminate.

Ecranul „New Tab” poate fi personalizat după bunul plac, aici putând fi afişate atât scurtături către cele mai vizitate site-uri, cât şi fluxuri de ştiri, oferide de către Microsoft. Fundalurile sunt afişate în timp real folosind Bing Photos, iar motorul de căutare implicit este Microsoft Bing, nu Google Chrome. 

Puteţi descărca şi testa această versiune de Microsoft Edge, însă trebuie să ţineţi minte că aceasta este doar o versiune de test. Anumite funcţii ar putea să nu funcţioneze cum trebuie, în timp ce anumite probleme ar putea apărea oricând. Nu este recomandată utilizarea lui ca browser principal, în special dacă folosiţi anumite aplicaţii web la serviciu.