Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Realizează podcastul „Frontier Defense”, găzduit de G4Media. Are 20 de ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist și formator de la agenția Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Samsung ar fi confirmat renunţarea la butoanele hardware pentru Galaxy S8

Kissenger - accesoriul pentru smartphone care îţi permite să te săruţi cu cineva aflat la distanţă

Kissenger – accesoriul pentru smartphone care îţi permite să te săruţi cu cineva aflat la distanţă

Al şaselea simţ: Un automobil Tesla a „presimţit” un accident înainte ca acesta să aibă loc

Urări de Anul Nou: Cele mai frumoase urături şi felicitări de Anul Nou pe care le poţi trimite prin SMS, WhatsApp sau Messenger

Premiul pentru cel mai uşor de reparat smartphone din 2016 merge la...

Premiul pentru cel mai uşor de reparat smartphone din 2016 merge la…

Oamenii străzii din Amsterdam au fost înzestraţi cu jachete pentru plăţi contactless

Două surori acuzate că au şantajat online sute de oameni bogaţi au fost arestate

Autor: Smartphone-ul ţinut în buzunarul din faţă de la pantaloni nu creează probleme

Cercetătorii britanici au creat cel mai mic om de zăpadă

Zece persoane nevăzătoare îşi vor recăpăta vederea datorită unor ochi bionici

O femeie s-a îndrăgostit de un robot şi vrea să se căsătorească cu acesta

Un sat din Franţa a inaugurat prima şosea solară din lume

Iată de ce nu este bine să trimiţi e-mailuri importante în zilele de luni

Apple ar putea pregăti o variantă iPhone 8 cu ecran curbat, alternativă Galaxy 8 edge

Şi tu, Twitter!? Reţeaua de microblogging a recunoscut că, la fel ca Facebook, a oferit cifre umflate pentru clipurile video

Lansare inedită: Acesta este, probabil, primul magazin online din România cu nume de domeniu cu diacritice

Netcity, reţeaua subterană de fibră optică din Bucureşti, are un nou proprietar după ce Consiliul Concurenţei a dat undă verde preluării

Compania Google este acuzată că are un serviciu de spionaj intern, care are rolul de a-i prinde pe cei responsabili de scurgerile de informaţii

Zbor anulat după ce la bord a fost descoperit un hotsport „Galaxy Note 7”

Lovitură de imagine pentru Alibaba: SUA a inclus din nou compania într-o listă ruşinoasă

Iată ce s-a întâmplat cu Apple după ce Steve Jobs s-a întors în companie în urmă cu 20 de ani