Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Realizează podcastul „Frontier Defense”, găzduit de G4Media. Are 20 de ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist și formator de la agenția Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Primul satelit cu cameră capabilă să filmeze la 360 de grade va ajunge în spaţiu anul viitor

OnePlus 3, mai bun decât Galaxy S7 în ce priveşte viteza de încărcare a bateriei

Următoarele laptop-uri Macbook ar putea veni fără MagSafe, dar cu TouchID

Noua reclamă pentru Google Photos ironizează subtil capacitatea de stocare de 16 GB de pe iPhone

Walmart va cumpăra Jet.com într-o încercare de a concura cu Amazon

Me2 este un scurtmetraj horror despre obsesia pentru selfie-uri [VIDEO]

Maus de gaming SteelSeries Rival 700 - Nu vei mai rata următoarea ţintă [REVIEW]

Maus de gaming SteelSeries Rival 700 – Nu vei mai rata următoarea ţintă [REVIEW]

Pokemon Go, interzis în Iran din „raţiuni de securitate”

Aceşti ochelari de soare Nike costă mai mult decât un headset Oculus Rift

LG: 14% din televizoarele vândute anul trecut în România au fost modele 4K

Vertu a lansat trei noi smartphone-uri, mai „accesibile”. Cel mai ieftin model costă 4.200 de dolari

A fost inventat robotul care face tatuaje [VIDEO]

Se pare că Samsung va lansa în China un Galaxy Note7 cu 6 GB memorie RAM şi capacitate de stocare de 128 GB

Microsoft va livra încă două actualizări majore pentru Windows 10 în anul 2017

„Nu o să îţi vină să crezi!”: Facebook aduce o nouă armă în războiul cu clickbait-ul

OnePlus 3 mini apare în baza de date a GFXBench cu 6 GB memorie RAM

Un model cere bani pentru cheltuielile curente pe o platformă de crowdfunding

De ce un bust prea mare este cel mai rău lucru vara [VIDEO]

Acest tip de reclame sunt accesate cel mai des de români de pe telefonul mobil

iPhone 7 Plus vs iPhone 6s Plus - ce schimbări de design a adus Apple noului model iPhone Plus (VIDEO)

iPhone 7 Plus vs iPhone 6s Plus – ce schimbări de design a adus Apple noului model iPhone Plus (VIDEO)

Alexandru Gheorghiu, ABC Data: Românul ajunge să preţuiască la un smartphone calitatea, după ce mai întâi a descoperit funcţionalitatea