Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Realizează podcastul „Frontier Defense”, găzduit de G4Media. Are 20 de ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist și formator de la agenția Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Vârful de gamă HTC 10 va avea şi o versiune cu preţ accesibil

Transmission, una dintre cele mai răspândite aplicaţii BitTorrent are acum si versiune de Windows

Microsoft a creat o versiune de Windows 10 special pentru Guvernul Chinez

Microsoft a început livrările pentru Surface Hub, televizorul inteligent pentru business care costă 9.000 de dolari

LG prezintă UX 5.0, noua interfaţă de pe flagship-ul G5

Paşte 2016: EggBot este un robot care poate încondeia ouă [VIDEO]

Cum distruge Google hard disk-urile de care nu mai are nevoie din centrele de date [VIDEO]

Iată cât câştigă Apple atunci când cumperi un iPhone de 64 GB şi nu unul de de 16 GB

Câţi români se joacă pe internet şi pe dispozitivele mobile şi câţi bani cheltuiesc pentru această activitate

Noul şef al Telekom România renunţă la patru oameni din echipa de top management. Aceştia au fost recrutaţi de fostul director executiv Nikolai Beckers

Un bărbat a format o micro-republică în Europa, iar 160.000 de persoane au cerut cetăţenie pe internet

HTC 10 ar putea fi cel mai puternic smartphone de până acum

Drona Typhoon H, o alternativă la seria DJI Inspire, este disponibilă la precomandă în România

Un bărbat a fost reţinut de poliţie pentru că nu a returnat o casetă VHS închiriată în urmă cu 14 ani

O casă a fost demolată „din cauza unei erori a Google Maps”

Te simţi extenuat la serviciu? Nu folosi telefonul mobil în timpul pauzei de masă [STUDIU]

Experiment ratat cu inteligenţă artificială al Microsoft pe Twitter. Un bot al companiei a devenit rasist în câteva ore

Invenţia pentru care rişti să fii împuşcat, dacă scoţi telefonul iPhone din buzunar la momentul nepotrivit

Philips Xenium V787 REVIEW

Philips Xenium V787 REVIEW

NASA a dezvoltat un aparat de fitness suficient de mic pentru a fi luat în călătoria spre Marte [VIDEO]

Google a lansat o unealtă care testează aplicaţiile pentru a găsi probleme de accesibilitate