Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

BBC Earth a publicat un nou clip cu momentul în care puiul de iguană scapă ca prin urechile acului după ce este atacat de zeci de şerpi

Go4News: Samsung ar putea echipa Galaxy S8 cu un ecran mai mare decât era prevăzut

O cunoscută companie de electronice anunţă primul Private Black Friday de pe piaţa din România

Vespa va lansa o versiune electrică a celebrului său scuter

Microsoft Summit 2016: Ritmul schimbărilor din business va accelera, acum lucrurile încă se mişcă lent. Fiecare companie trebuie să devină digitală pentru a supravieţui

Noi probleme pentru GoPro: Compania recheamă 2.500 de drone Karma

Go4News: Această companie a reinventat potcoava pentru cai

Lenovo renunţă la propriul brand în favoarea „Moto” pentru viitoarele modele de smartphone-uri

Xiaomi a lansat Mi Mouse, un maus cu carcasă din aluminiu care costă 15 dolari

#Brexit: Toblerone a mărit spaţiul dintre triunghiuri, iar britanicii şi-au pierdut minţile

Surse: Apple ar putea lansa o versiune Jet White de iPhone 7

Un castel din cărţi de joc? Gigantul chinez LeEco are probleme financiare, iar şeful său a lăsat să se înţeleagă că extinderea în SUA a fost o greşeală

Nu mai e nevoie de maşină nouă: Android Auto este acum aplicaţie de sine stătătoare

Go4News: Cel mai puternic distrugător american nu-şi permite să tragă cu proiectilele care costă 800.000 de dolari bucata

Chrome este responsabil pentru mai mult de jumătate din traficul de internet de pe desktop

Seria Moto Z este un succes: Lenovo a anunţat că au fost vândute 1 milion de unităţi în toată lumea

Modelul Playboy care a publicat pe Snapchat o imagine nud cu o femeie de 70 de ani riscă să ajungă la închisoare

Cel mai probabil Apple nu va lansa un succesor pentru modelul iPhone SE în prima parte a anului viitor

Au apărut primele imagini cu smartphone-ul cu Windows 10 Mobile şi procesor Intel x86 pe care Dell nu l-a mai lansat

David Rowan, editorul Wired UK, speaker la Microsoft Summit 2016: Regulile vechi nu mai au nicio importanţă; orice business trebuie să devină digital pentru a supravieţui

BLACK FRIDAY 2016. Cel.ro oferă reduceri începând cu 11 noiembrie