Adrian Popa

Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare.

Este absolvent de cursuri de jurnalism de business predate de Emery P. Dalesio, jurnalist Associated Press.

Înainte de a ajunge la G4Media, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro, Gandul.info și Go4it.ro. A mai lucrat la Evenimentul Zilei, Forbes România, Cotidianul și Banii Noștri.

Adrian are o pasiune aparte pentru tehnologie și este interesat de efectele pe care aceasta le are asupra societății. Printre hobbyurile lui se numără lectura, istoria, ecologia, universurile SF și fitnessul.

Gionee reînvie moda telefoanelor cu clapetă, lansând un smartphone cu două ecrane şi 4GB memorie RAM

Apple dezvoltă noi baterii cu autonomie mai ridicată

Un producător de smartphone-uri îi încurajează pe utilizatori să fie duri cu ultimul său model de telefon [VIDEO]

Smell Dating, serviciul de întâlniri în care îţi alegi partenerul după mirosul corporal [VIDEO]

Samsung Galaxy J5 şi J7 au fost lansate în China

Motivul pentru care nu ai succes pe Tinder sau Badoo şi ce poţi face pentru a schimba asta [STUDIU]

Această aplicaţie simplă împiedică Microsoft să-ţi descarce Windows 10 pe computer

Kuvée este o sticlă inteligentă pentru vin care se conectează la Wi-Fi

O prostituată a fost arestată pe baza probelor video obţinute de un „justiţiar” cu o dronă [VIDEO]

Citizen a lansat Eco-Drive One, cel mai subţire ceas de mână din lume care se încarcă la lumină

Xiaomi ar putea lansa cel mai puternic smartphone compact bazat pe Android

Microsoft prezintă holoportarea, tehnologia care permite reconstrucţia, în timp real şi oriunde în lume, a unui obiect 3D [VIDEO]

Vârful de gamă HTC 10 va avea şi o versiune cu preţ accesibil

Transmission, una dintre cele mai răspândite aplicaţii BitTorrent are acum si versiune de Windows

Microsoft a creat o versiune de Windows 10 special pentru Guvernul Chinez

Microsoft a început livrările pentru Surface Hub, televizorul inteligent pentru business care costă 9.000 de dolari

LG prezintă UX 5.0, noua interfaţă de pe flagship-ul G5

Paşte 2016: EggBot este un robot care poate încondeia ouă [VIDEO]

Cum distruge Google hard disk-urile de care nu mai are nevoie din centrele de date [VIDEO]

Iată cât câştigă Apple atunci când cumperi un iPhone de 64 GB şi nu unul de de 16 GB

Câţi români se joacă pe internet şi pe dispozitivele mobile şi câţi bani cheltuiesc pentru această activitate